A treia Mineriadă din istoria postdecembristă, 13-15 iunie 1990, a pus capăt violent demonstraţiei maraton, de aproape două luni, împotriva regimului condus de Ion Iliescu, care preluase puterea după dictatura lui Ceauşescu.
În 22 aprilie, un grup de persoane a ocupat piaţa Universităţii şi a declarat-o ”zonă liberă de neocomunism”. În zilele următoare, numărul celor care protestau a crescut, fiind zile în care şi 50.000 de persoane protestau faţă de guvernarea FSN. Preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), Ion Iliescu, îi numea pe protestatari ”huligani” şi ”golani”. Ultimul apelativ a fost asumat de protestatari drept un titlu de onoare, scrie News.ro.
Printre revendicările ”golanilor” din Piaţa Universităţii se aflau amânarea alegerilor, o nouă lege electorală, aplicarea imediată a punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, care prevedea eliminarea foştilor activişti comunişti din viaţa politică şi judecarea celor care au organizat şi condus represiunea împotriva revoluţionarilor din decembrie 1989.
Regimul condus de Ion Iliescu a refuzat să dea curs solicitărilor.
În ciuda manifestaţiilor anticomuniste din Piaţa Universităţii, FSN şi Ion Iliescu au obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile din 20 mai 1990. Iliescu devine preşedinte al României pentru un mandat de doi ani, cu un scor de 85%, obţinut într-un singur tur de scrutin. După acest episod, numărul protestatarilor din Piaţă scade considerabil.
Pe baza succesului din alegeri, conducerea FSN încearcă pe 13 iunie 1990 evacuarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv cu ajutorul unor muncitori de la IMGB care scandau ”Noi muncim, nu gândim” sau ”Moarte intelectualilor”.
Cei din Piaţa Universităţii au ripostat la violenţele forţelor de ordine mergându-se până la asedierea şi incendierea sediilor Ministerului de Interne şi Poliţiei Capitalei, deşi era neclar cine au fost autorii incendierii – manifestanţii sau autorităţile. De asemenea, a fost întreruptă emisia TVR, deşi televiziunea nu încetase să emită în circumstanţe mult mai severe în zilele Revoluţiei. Într-un discurs ţinut în seara acelei zile, Ion Iliescu a calificat luptele de stradă drept „o rebeliune de tip legionar”.
Elemente declasate, manevrate de forţe interesate în destabilizarea ţării şi ignorarea opţiunii exprimate de poporul nostru s-au dedat la acte grave de violenţă. Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită.
Apelul lui Ion Iliescu în 13 iunie:
A doua zi, au ajuns în Capitală câteva mii de mineri care, împreună cu forţele de ordine, declanşează o represiune brutală împotriva opozanţilor cunoscuţi ai FSN.
Sediile partidelor istorice şi cel al Universităţii sunt devastate, iar minerii, ajutaţi de forţele de ordine, au bătut şi reţinut orice persoană considerată suspectă. Profesori universitari au fost bătuţi, iar un miner a vrut să-l decapiteze cu toporul pe Marian Munteanu, care era deja inconştient din cauza bătăilor.
Dincolo de ţintele prestabilite şi identificate cu ajutorul poliţiei şi SRI, au fost maltrataţi şi bucureşteni aleşi la întâmplare de pe străzi, cu predilecţie pentru cei cu barbă, cu ochelari sau cu o vestimentaţie considerată nonconformistă.
Cei arestaţi au fost duşi la Măgurele, unde au fost din nou bătuţi de către poliţişti şi reţinuţi fără respectarea procedurilor judiciare. Potrivit procurorilor militari, la capătul celor trei zile de represiune, bilanţul era sinistru: patru persoane au fost ucise prin împuşcare, trei au fost rănite tot prin împuşcare, peste 1.200 de persoane au fost maltratate şi lipsite abuziv de libertate.
Dragi mineri, mă adresez dumneavoastră mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească. Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa spre Piaţa Universităţii pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră.
Ion Iliescu, către mineri în 14 iunie:
A doua zi, minerii s-au adunat la Romexpo pentru a-l asculta din nou pe preşedinte. ”Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat în aceste zile, că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică şi muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”, le-a spus Iliescu minerilor înainte de reîntoarcerea lor în Valea Jiului.
A durat 27 de ani de la evenimentele de atunci ca dosarul Mineriadei să fie trimis în judecată, exact pe 13 iunie 2017.
Parchetul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat în 13 iunie 2017 că procurorii militari au finalizat cercetările în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi au trimis în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, 14 persoane, între care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi Miron Cozma.
În mai 2019, ICCJ a decis restituirea dosarului la Parchet, iar în februarie 2020 Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) a contestat decizia judecătorului de la Curtea Supremă.
Conform procurorilor, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.
Preşedintele Klaus Iohannis a amintit, joi, că dosarul Mineriadei trenează de 30 de ani şi a făcut apel la cei care se ocupă de acest dosar să facă dreptate.