Peștera Urșilor este una dintre cele mai cunoscute peșteri turistice din România și Sud-Estul Europei. Alin Moș, administratorul Parcului Natural Apuseni, trage un semnal de alarmă asupra riscului aruncării monedelor în peșteri.
„Din păcate încă, în secolul 21, majoritatea vizitatorilor consideră că o să ai noroc, dacă arunci o monedă într-un anumit loc. Noi le spunem că singurul lucru pe care pot să-l facă, prin aruncarea de monede în peșteri, este să contribuie la deteriorarea acestei peșteri foarte frumoase, una dintre cele mai frumoase din România”, a transmis Alin Moș, potrivit bihon.ro.
Specialistul a povestit că unii oameni și-au împachetat monedele în hârtii de carton ori chiar în cărți de joc.
„Probabil unii cred că este o măsură suplimentară de a-și
stimula norocul. Nimic adevărat. O mare prostie”, crede Alin Moș.
Majoritatea monedelor au fost aruncate de turiștii români, dar
au fost descoperite și monede străine, chiar și din Mexic.
„Am lucrat câteva zile pentru a curăța peștera de monedele aruncate de turiști. Fericit cazul când sunt aruncate într-un singur loc. Dar, abandonarea acestor piese se face, de multe ori, printre crăpături. Vizitatorii au aruncat metalele și în zone special amenajate, de prezentare a scheletelor urșilor de cavernă. Este complicat să le aduni și să le cureți, să elimini riscurile pe care astfel de bucăți de metal, care stau în mediu umed, riscă să genereze poluare și distrugere ireversibilă” a mai spus specialistul.
Sursa foto: bihon.ro