Cum Primăria Municipiului București se încadrează în această categorie, 30 iunie 2017 devine ultima zi în care instituția poate fi chemată în instanță pentru nesoluționarea cererilor. „După atâția ani în care s-a așteptat soluționarea dosarelor în plan adminstrativ, în sfârșit foștii proprietari au posibilitatea să se adreseze instanțelor, unde oricum procedura este mai rapidă decât cea administrativă. Nu trebuie să uităm că instanțele judecătorești din Capitală sunt extrem de aglomerate și încep judecarea dosarelor în ordinea în care au fost înregistrate. Astfel, cu cât mai repede se depune acțiunea în instanță, cu atât mai rapidă este soluționarea. Până acum, am asistat numeroși clienții la punerea în posesie în cazul a numeroase imobile din București. Într-un astfel de dosar, experiența avocatului își spune cuvântul și poate fi hotărâtoare în urgentarea unei soluții”, ne-a explicat avocatul  Radu Cătălin Pavel.

Zeci de mii de dosare nesoluționate

Potrivit statisticilor publicate pe site-ul Primăriei Municipiului București, dintr-un total de 42.561 de dosare administrative constituite în temeiul legii 10/2001, Primăria Municipiului București avea 24.142 de dosare nesoluționate.

Totodată, numărul total al dosarelor depuse la Primăria Municipiului București în baza prevederilor art. 43 din legea 165/2013, la data ultimei actualizări, era de 14.652. În acest caz, e vorba de dosare constituite inițial în temeiul prevederilor altor două legi, (18/1991și 1/2000), rămase nesoluționate până la data intrării învigoare a Legii 165/2013, și care au fost ulterior transmise comisiilor constituite pe lângă autoritățile publice locale pentru aplicarea Legii 10/2001, în vederea soluționării.

Termenul până la care aceste cereri trebuia soluționate este 1 ianuarie 2017. Astfel, potrivit alin. 1 din art.33 al Legii 165/2013, „entităţile învestite de lege (care mai au de soluţionat peste 5.000 de cereri) au obligaţia de a soluţion acererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei, în termen de 36 de luni”. Termenul de 36 de luni curge începând cu data de 1 ianuarie 2014, data limită împlinindu-se, astfel, la începutul acestui an.

Aceeași lege prevede că în cele 6 luni ce urmează împlinirii termenului, așadar până pe data de 1 iulie 2017, primăriile pot fi chemate în instanță pentru neîndeplinirea obligației.

Concret, iată ce spune Legea 165/2013, la art. 35, alin. 2: „în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute, persoana care se consider îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor”.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News