Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a declarat, potrivit Mediafax, că din cauza vântului puternic din noaptea de luni spre marţi sunt înregistrate 30 de deranjamente dintre care 16 deranjamente colective şi 14 deranjamente individuale.
Astfel, au fost afectate 18 posturi de transformare, iar opt copaci au căzut peste conductorii electrici.
El a precizat că sunt afectate 300 de gospodării din zece localităţi din zona de munte a judeţului Suceava.
Conform sursei citate, 27 de echipaje ale E.ON intervin pentru remedierea avariilor, alimentarea cu energie electrică urmând să fie reluată în cursul zilei de marţi.