SUA. Biletul de loterie cu cel mai mare castig unic inregistrat vreodata, 314,9 milioane de dolari, a fost cumparat de Craciun, in statul american West Virginia. Proprietarul agentiei care a vandut biletul si care va primi un comision de 100.000 de dolari a declarat ca nu stie cine e detinatorul biletului. Acesta e cel mai mare castig inregistrat vreodata la sistemul Powerball si al treilea inregistrat in lume. Sansele de a castiga premiul cel mare erau de una la 120 de milioane. Castigatorul poate alege intre a primi toata suma pe loc sau a-i fi esalonata pe o perioada de 29 de ani.
Tot in SUA, un om de afaceri din Carolina de Nord a tinut neaparat, de Craciun, sa-i faca si pe altii partasi la prosperitatea sa si si-a lipit pe geamul de la birou 300 de bancnote de 1 dolar, dar impreuna cu un biletel pe care scrie „Va rog, luati numai cat va trebuie, ganditi-va si la altii”. Multi dintre trecatori nu au luat nimic, altii au luat cat pentru o cafea, o mica atentie de Craciun sau un bilet de autobuz. Tot „tapetul” s-a dus in 35 de minute.
Olanda. Prostituatele olandeze sunt socate dupa ce un brad de Craciun care fusese donat unui „stabiliment” cu felinar rosu a fost furat de hoti. Pomul, decorat cu beculete si globuri rosii, a rezistat doar o zi in cartierul Groningen, dupa care a disparut. Un purtator de cuvant a comentat cu malitiozitate ca, probabil, hotul era un client nemultumit, insa prostituatele care lucrau in acel cartier au spus ca sunt pur si simplu socate de aceasta intamplare. „Ce motiv poate avea cineva sa fure un pom de Craciun? Nu are nici o valoare si facea cartierul nostru sa arate mai frumos”, a declarat o „locatara” a bordelului olandez.
Marea Britanie. Britanicii au cumparat in preajma Craciunului mai multe prezervative decat in restul anului, a anuntat societatea britanica SSI International, producatoarea marcii Durex. Compania britanica a anuntat o crestere cu 20% a cererii in aceasta perioada. Cele mai solicitate modele de sarbatori sunt cele cu nervuri si cele ultrarezistente. De remarcat ca in aceasta perioada pare sa creasca si optimismul britanicilor, nivelul van-zarilor de prezervative ridicandu-se cu 30% si la cutiile cu cate 12 bucati.
Peru. Sarbatoarea Craciunului ii deprima pe aproape 30% dintre locuitorii capitalei peruane, Lima, si indeosebi, pe persoanele din grupa de varsta 48-70 de ani, potrivit unui studiu realizat de Univesitatea din acest oras. Sondajul indica faptul ca 27,8% dintre locuitorii Limei simt in seara de Craciun „un acces de deprimare”, 15,8% raman indiferenti la acest eveniment religios si 55 de procente incearca un moment de bucurie. La miezul noptii, locuitorii capitalei peruane nu s-au abatut de la traditia aruncarii cu mii de petarde.