Intrarea a fost liberă, iar ţinuta nu a fost obligatorie. La ora 11.00, Majestatea Sa a ieşit la balconul Palatului Elisabeta, pentru a-i saluta pe cei veniţi. La eveniment au participat, alături de Majestatea Sa Regele Mihai, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare, Principele Radu şi Principele Nicolae.
Mihai I a împlinit vârsta de 92 de ani pe 25 octombrie, iar în ziua Sfinţilor Mihail şi Gavril şi-a sărbătorit public ziua de naştere şi onomastica. Pentru a marca dubla aniversare, o serie de prânzuri oficiale cu societatea civilă şi cu autoritatea politică au fost programate miercuri, joi şi vineri. La aceste evenimente, care au avut loc în sufrageria mare a Palatului Elisabeta, au fost invitate personalităţi marcante ale vieţii sociale, culturale, politice şi diplomatice din România, printre care şi premierul Victor Ponta.