Homosexualii vor fi inlaturati din scoli
Alexandru Athanasiu, ministrul educatiei, a anuntat ieri ca a luat decizii importante pentru noul an scolar. De la 13 septembrie, 3.879.594 de elevi si 250.000 profesori incep scoala, iar in clasa intai vor fi 260.000 de boboci, de 6 si 7 ani.
* Elevii care vor intra acum in clasa a X-a in grupurile scolare de arte si meserii vor putea continua studiile la un liceu daca fac mai intai un an pregatitor (considerat clasa a XI-a) si daca au promovat examene de diferente la disciplinele nestudiate, iar admiterea se va face in limita locurilor, in ordinea descrescatoare a mediilor obtinute in clasele a IX-a si a X-a.
* Ca sa nu se mai spuna ca mereu se modifica admiterea in liceu, Athanasiu a decis ca, incepand cu elevii care intra acum in clasa a V-a, pana in 2009 cand vor termina gimnaziul, sa sustina dupa clasa a VIII-a testare nationala, exact ca in acest an.
* Din aceasta toamna, elevii din clasele V-VIII vor fi notati numai dupa criterii nationale, astfel incat notele sa fie egale ca valoare peste tot.
* O data cu deschiderea noului an scolar, profesorii cu suferinte si tulburari psihice (schizofrenici, deliranti, depresivi etc.), precum si cei cu deteriorarea personalitatii sau a preferintei sexuale (adica homosexualii, lesbienele, bisexualii, pedofilii, cum a exemplificat chiar ministrul) vor fi eliminati din invatamant.