Minorii au fost salvați vineri-23 dintre ei, de sub ruinele unui centru de formare din Marawola, și alți 8, dintr-unul din Tondo, la sud de Palu, capitala provinciei, relatează agenția de salvare Basarnas, potrivit ziare.com.

Purtătorul de cuvânt al Basarnas, Yusuf Latif, nu a precizat vârstele copiilor care au rămas izolați, însă, în general, în astfel de centre învață adolescenți cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani.

Basarnas a indicat că Guvernul va extinde perioada de căutări în regiune cu până la 14 zile, după care va decide următorii pași.

Noul bilanț al deceselor cauzate de cutremur, de valul tsunami care l-a urmat și de alunecările de teren este de 1.649, au anunțat autoritățile. Cea mai afectată zonă este cea a localității Palu, cu 1.413 morți. Peste 70.000 de persoane au fost nevoite să părăsească regiunea.

Sursa foto: hepta.ro


GALERIE FOTO| Presa străină scrie pe larg despre referendumul pentru familie organizat în România: E vorba de clarificarea limbajului din Constituție


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News