32 DE ANI DE LA REVOLUȚIE. Când corpul nu îți mai aparține. Femei povestesc despre viața lor sexuală în comunism, când totul era vina lor

În perioada comunistă, multe femei au învățat pe propria piele că sexul putea să ducă foarte ușor la o sarcină nedorită și să îți dea viața peste cap, ca urmare a legislației care a interzis aproape complet avorturile între 1966 și 1989. Echipa proiectului editorial Jurnalul Decretului a documentat cum s-au raportat aceste femei la sex şi sexualitate şi în ce măsură viziunea aceasta s-a transmis şi generaţiilor următoare. 

Femeile rememorează: „Să nu ne faci de rușine”

Sexul era un pericol. Sexul putea să ducă la moarte. Sexul era o obligație. Dacă nu voiai sa faci sex cu soțul, erai o femeie rece. 

Așa își descriu multe dintre femeile pe care le-am intervievat pentru acest articol experiența sexualității în perioada comunistă. Sunt generațiile mamelor și bunicilor noastre, pentru care sexul putea să însemne pierderea controlului asupra propriei vieți, avorturi clandestine, multă suferință fizică și un risc permanentizat. 

Viața sexuală „era o plăcere care avea consecințe de iad”

Înainte de 1989, avortul era aproape complet interzis, mijloacele contraceptive lipseau, iar educația sexuală era cvasi-inexistentă. Femeia avea o datorie patriotică: trebuia să nască copii, cu orice preț. 

„Ideea pe care noi o aveam despre viața sexuală se lega mai degrabă de teamă și teroare. Sigur că era vorba, într-un anumit fel, și de plăcere, dar era o plăcere care avea consecințe de iad”, explică profesoara Mihaela Miroiu. 

Ce impact a avut legislația care a interzis aproape complet avorturile între 1966 și 1989 asupra felului în care femeile din România și-au trăit viețile sexuale? În ce măsură chiar viziunea de acum despre sexualitate, intimitate sau identitate sexuală poartă moștenirea acestui trecut traumatizant? 

Unele dintre persoanele intervievate în cadrul documentării au dorit să le fie protejată identitatea, în contextul unor mărturii foarte personale și sensibile. Altele au solicitat să le fie publicat doar prenumele. Doar câteva au acceptat să vorbească cu nume și prenume. 

Vinovată de propria moarte

Edwina Crăciun avea 2 ani când și-a găsit mama moartă în urma unui avort pe care și-l provocase singură. „Mama a murit în 1981 pentru că a vrut sa avorteze acasă, încă o dată. De data asta încercase cu leandru și s-a otrăvit de tot”. 

Jenica era numele ei. Avea 29 de ani când și-a pierdut viața. Familia a intervenit pe lângă polițistul și medicul din sat, iar la cauza oficială a decesului a fost trecut stop cardiac, povestește fiica. Motivul real al morții trebuia ascuns, pentru că survenise în urma unui avort clandestin – dar și pentru că sarcina era dintr-o relație extraconjugală. 

„Am aflat mai târziu că nu rămăsese însărcinată cu copilul lui tata, că nu îl mai iubea și că avea o aventură cu un tip. Am auzit apoi ca tata o bătea, că ei îi plăcea să danseze și să cânte și că era plină de viață. Era și foarte frumoasă. Am o singură poză cu noi împreună. Astea sunt faptele. În ce fel ne-a afectat pe noi toți, e o altă poveste”, povestește Edwina. 

Aproape 10.000 de femei au murit în perioada comunistă în urma unor avorturi clandestine. Acestea sunt doar cazurile înregistrate oficial. Unele decese erau mușamalizate, fiind trecute alte cauze, cum s-a întâmplat și cu mama Edwinei Crăciun. 

Fiica a crescut fiind compătimită de cei apropiați, „nu mă scoteau din săraca”, dar și expusă judecăților virtuoase despre mama ei. În ochii unora, faptul că Jenica avusese o relație extraconjugală o făcea responsabilă, ba chiar vinovată de propria moarte. 

„Mama ta a murit pentru că a fost o curvă”, îi spuneau Edwinei unii apropiați 

A împărtășit și fiica, mulți ani, această viziune despre mama ei. Nu a primit niciun fel de sprijin posttraumatic, iar până a ajuns să vadă lucrurile „prin ochi de iubire” a mers mult pe calea autodistrugerii. Povestește că abia pe la 20 de ani, cineva i-a spus că mama ei a iubit-o foarte mult. 

„Acum știu că a fost foarte, foarte curajoasă”. Curajoasă să își caute plăcerea și iubirea într-o societate în care femeile erau condamnate pentru asta. 

„Acum am ochii ei”, spune Edwina.

„Unele femei nu au supraviețuit. Eu trăiesc”

„Pentru mine sexul nu contează”, zice Dichița, o femeie de 58 de ani. A acceptat să vorbească, dar cu condiția să rămână anonimă. Dichița e porecla ei din copilărie. 

Primele lucruri pe care femeia le povestește despre ea se leagă de supraviețuire. „Pe timpul lui Ceauşescu, ne făceam singure avort. Unele femei au murit, altele au supraviețuit. Eu trăiesc”. Dichița are 4 copii şi 14 avorturi.

A crescut într-o familie foarte săracă, cu părinți dependenți de alcool, care aveau două clase. La școală nu avea niciodată „pachețel” cu ea. 

„Au făcut şi ei copii să aibă pe cineva prin curte sau dintr-un accident. Era clar că nu eram doriți, deoarece eram neglijați”, spune Dochița. De educație și sfaturi nu s-a pus problema. „Nu ştiam nimic despre naştere, nu ştiam nimic despre sex, eram speriată şi dezorientată”. 

La 16 ani, a cunoscut un băiat care lucra pe un șantier. Prima ei experiență sexuală a fost asemănătoare cu un viol. 

„Eram pe ciclu, dar pentru el nu a contat. A insistat şi până la urmă s-a întâmplat… a fost foarte dureros şi mai mult cu forța. Țin minte că după ce terminase a stat culcat lângă mine, iar penisul lui era pe pulpa mea, plin de sânge. Cred că ne-am mai întâlnit de vreo două ori după şi am rămas însărcinată. Burta creştea, ai mei când au observat m-au bătut. Tatăl copilului când a auzit că sunt însărcinată, a dispărut. L-am găsit, l-am dat în judecată pentru pensie alimentară, dar nu mi-a plătit decât trei luni şi asta a fost tot”, povestește femeia.

Anul era 1980. Dichița avea 17 ani și un „copil din flori”, născut în afara căsătoriei. Era una dintre cele mai grele situații în care te puteai trezi ca femeie în perioada comunistă. 

Anatema femeilor singure

Odată cu introducerea decretului din 1966, sexul a devenit prilejul unei spaime îngrozitoare: dacă rămâneai însărcinată erai obligată să păstrezi copilul, iar dacă nu erai căsătorită, familia te renega și trata foarte prost. 

„Dacă tu ai făcut un copil din flori, înseamnă că faci sex în afara căsătoriei și înseamnă că poți să faci sex și cu soțul meu”, explică contextul de atunci Mihaela Miroiu, profesoară universitară la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), teoreticiană și militantă feministă.

Ca femeie singură purtai o anatemă cu tine. Treceai drept o persoană de moravuri ușoare și o persoană de moravuri ușoare e una care își face foarte greu prieteni printre femeile căsătorite.

Mihaela Miroiu, profesoară universitară:

Când „copilul din flori” a împlinit doi ani jumate, Dichița l-a cunoscut pe actualul ei soț. „Şi de aici începe adevăratul calvar”, spune femeia.

Bărbatul era gelos și foarte violent. Când a început să îl bată și pe copilul ei, s-a gândit să îl părăsească. Avea puțin peste 20 de ani. A aflat însă că era din nou gravidă, iar din cauza sărăciei și ca să evite rușinea de a fi o mamă singură, cu doi copii din flori, a rămas alături de bărbatul care o chinuia. 

Voia să facă sex cu ea doar când era beat. Actul sexual era mai mult un viol, spune Dichița.

 „Mă trezeam cu el peste mine, la 1-2 noaptea”. Dacă îl refuza, o jignea și o acuza că s-a culcat cu alții. Simțea că era atât de terorizată, iar acuzele lui atât de absurde pentru ea, încât a încercat să se sinucidă. Bărbatul nu își lua nicio precauție în timpul actului sexual, motiv pentru care Dichița rămânea des însărcinată. 

„Din virtutea femeilor făcea parte faptul de a nu urmări propria lor plăcere sexuală. Mai mult decât atât, codul familiei prevedea că sexualitatea este o obligație familială. Nu ai fi avut cum să invoci ideea de viol conjugal, din moment ce era datorie conjugală sexualitatea. Alea datoare erau femeile. Și ideea generalizată era că problema prevenirii sarcinii o privește pe femeie”, explică Mihaela Miroiu. 

Dichița spune despre sine că a fost „familistă şi foarte serioasă”. Pentru ea nu a existat plăcere sexuală. Sexul a fost îndurat, ca atâtea alte greutăți ale vieții. „Chiar dacă mă săturasem de el şi mă gândeam să-l părăsesc, nu aveam unde să plec. Am îndurat bătăi, jigniri, umilințe şi toate astea degeaba. Eu am fost o persoană tăcută”.

„Făceam dragoste din datorie”

Una dintre primele și cele mai importante cercetări pe tema felului în care femeile au trăit și s-au raportat la sex și sexualitate în perioada comunistă a fost făcută de Adriana Băban, profesor specializat în Psihologia Sănătății, Medicină Comportamentală & Psihosomatică și Metode de Cercetare Calitativă la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. 

Studiul din 1996, numit „Viața sexuală a femeilor: o experiență traumatizantă în România socialistă”, are la bază 50 de interviuri cu femei care aveau între 18 și 50 de ani în 1988 și locuiau în Cluj. 

Din 50 de femei, doar cinci au povestit că se puteau aproviziona cu mijloace contraceptive, luate de pe piața neagră. 40 din 50 de femei au trecut prin mai multe întreruperi de sarcină clandestine. 

Mărturiile femeilor arată că sexul era asociat cu o datorie și putea să provoace experiențe traumatice:

• „Când am văzut cât de inutile sunt aceste metode contraceptive și că, din nou, am rămas, m-am gândit c-ar fi mai bine să-mi facă operație chirurgicală prin care să-mi extirpe uterul, ovarele, trompele. Absolut totul”.

• „Pentru mine, viața sexuală nu este așa de importantă. Sexualitatea este treaba bărbaților. Ei sunt cei care iau inițiativa atunci când simt nevoia, iar femeile se află acolo pentru a accepta și a-i satisface”.

• „Mi-a trebuit mult timp să mă obișnuiesc cu soțul meu. Deși îl iubeam, nu simțeam nicio plăcere în actul sexual. Pur și simplu făceam dragoste din datorie. Soțul meu mi-a reproșat adesea că aș fi rece ca gheața. Nu am avut primul orgasm decât după opt ani de căsătorie”.

„Când mi-am dat seama că sunt însărcinată, pentru mine a venit sfârșitul lumii”, a spus una dintre femei. „Eram gata să mă omor”, a povestit altă femeie. 

„Ai grijă să nu mă faci de rușine”

Sexualitatea era un subiect tabu, înconjurat de rușine și de tăcere indiferent de mediul social. 

Dorina, o femeie de 56 de ani crescută la țară, povestește că era un subiect absolut evitat în familia ei. Când i-a venit ciclul, la 11 ani, s-a speriat îngrozitor, pentru că nu știa ce se întâmplă cu ea. 

Ioana Coja, în vârstă de 72 de ani, s-a născut într-o familie din București. Tatăl ei era ginecolog și profesor universitar, iar mama avea și ea studii superioare. În chestiunea sexualității, tăcerea lor a fost însă identică cu cea din familia de țărani în care a crescut Dorina.

Părinții nu i-au spus Ioanei absolut nimic despre sexualitate sau dezvoltare corporală. Când a avut prima menstruație a crezut că o să moară. În familie se considera că astfel de lucruri sunt triviale, nu era elegant să vorbești despre ele. Despre sex, Ioana Coja a aflat din Răscoala lui Rebreanu, dintr-o scenă de viol care a șocat-o. 

Ideea de educație sexuală era inexistentă. Era o chestie care se făcea târfelor. O fată de familie normală, cu părinți normali, nu trebuia să aibă preocupări în sensul ăsta, pentru că ar fi riscat să devină târfă.

Ioana Coja:

„De ce mama nu mi-a spus? Ea săraca era alta venită din aceeași lume”

Profesoara Mihaela Miroiu povestește că a auzit prima dată de orgasmul feminin într-un film văzut pe o casetă piratată. Avea 28 de ani. „Într-atât de mare era ignoranța noastră, atât de sărac limbajul nostru pe tema asta, atât de mare incultura”. 

Prima reacție a fost una de enervare. „De ce nu am știut eu toate astea? De ce mama nu mi-a spus? Deși ea săraca era alta venită din aceeași lume. Ori mamele noastre la vremea respectivă ne educau că noi trebuie să fim virgine până la căsătorie și că toți bărbații sunt porci, că ei nu își urmăresc decât propria plăcere, își iau pălăria și pantalonii și pleacă și te lasă pe tine cu toate belele”.

Cum să te accepți ca o ființă sexuală după atâta reprimare?

Frica și rușinea constituiau bazele „educației sexuale” oferite fetelor în epoca decretului. Ideea că sexualitatea era ceva rușinos, chiar imoral, trebuia să le păzească pe fete până la căsătorie. Abia apoi aveau dreptul – dar și datoria – să devină ființe sexuale.

Însă tabuurile și rușinea din jurul sexului nu erau o haină pe care să o dai ușor jos la căsătorie, ca să devii alt om. Așa cum scrie Adriana Băban în cercetarea publicată în 1996, „posibilitatea brusc survenită a implicării sexuale, după ce ani de zile ți-ai refuzat până și aluzia unei astfel de experiențe, constituia o problemă emoțională complexă”. 

Tăcerea despre sex și sexualitate nu se manifesta doar în familie, ci și în cercul de prieteni. Femeile nu vorbeau între ele despre asta. „În privința vieții noastre sexuale, dacă exista vreo conversație, ea era extrem de scurtă și săracă în vocabular, era mai degrabă un silogism al amărăciunii destul de monoton exprimat, pentru că nu aveam cultură pe tema asta”, spune Mihaela Miroiu.

Ioana dArc în comunism – virginitatea de dragul societății

Emilia* (pseudonim) povestește că mama ei își dorea mult să facă școala de arhitectură, dar la 19 ani a rămas gravidă cu un „individ dubios, mitoman, de care n-o lega mare lucru, dar care i-a speculat slăbiciunile la vremea aia”. S-au căsătorit și au divorțat trei ani mai târziu. 

Mama Emiliei nu a mai dat la arhitectură și a crescut-o singură în sărăcia anilor ‘90. A făcut bișniță cu blugi de la turci ca să se poată întreține.

„N-ai idee cât potențial a avut femeia, cât de mișto era și cum i s-a distrus tot potențialul ăla după ce m-am născut eu. A fost o mamă faină, tânără, imatură tare. Cică trauma îți și blochează maturizarea la vârsta la care erai, multă vreme. Ei, maică-mea a fost toată viața de 19 ani, și îi stătea bine. Era… fun. Dar e nasol, am iubit-o enorm, a fost cea mai bună prietenă a mea și sub toată chestia asta e și gândul că simpla mea existență i-a distrus orice șansă”, povestește Emilia. 

Mama ei s-a învinovățit pentru că a rămas însărcinată la 19 ani și a considerat că a fost imoral să facă sex atunci. 

Cred că a considerat că a făcut la un moment dat o prostie incomensurabilă, ceva care a dezonorat-o total, și pe ea, și pe toată familia. Că n-a fost… fată cuminte, să-și aștepte nunta.

Emilia:

Fiica a numit-o cu duioșie „Ioana dArc”, după ce mama ei i-a spus cu mândrie unei ginecologe că nu mai avusese relații sexuale de 15 ani. „Copila imatură din ea aștepta să îi spună cineva – bravo, uite, așa face o femeie cuminte, onorabilă. Se abține până nu-i mai trebuie”.

„Abstinență totală de la 30 de ani”

Trauma sarcinilor nedorite și a avorturilor clandestine a fost atât de puternică în unele cazuri, încât au fost femei care au decis să renunțe cu totul la a avea viață sexuală. 

Maria* (pseudonim), o femeie în vârstă de 53 de ani, spune că mama ei a „terminat” cu sexul după ce a născut al patrulea copil. „Mama ne-a iubit, dar nu eram doriți. Ne-a povestit ca ar fi vrut mai mult sau mai puțin să aibă un singur copil, restul erau accidente, ea a încercat totuși să scape de sarcini cu diferite metode”. 

Maria spune că nu le-a fost ușor să audă că nu au fost doriți, dar că înțelege cât de dificil a fost contextul mamei ei. Avea 17 ani, s-a îndrăgostit, dar nu știa nimic despre relații. 

„Când s-a trezit, avea 30 de ani și patru copii”. 

A ales atunci abstinența sexuală totală, din teama să nu mai rămână din nou gravidă. I-a zis soțului ei că nu va mai avea relații sexuale cu el, iar el să facă ce vrea. „Și tata s-a cam apucat de băut”, povestește Maria.

Citește și: 32 DE ANI DE LA REVOLUȚIE. „Să nu rămâi însărcinată!”. Cum au încercat mamele care au trăit în comunism să-și educe altfel fiicele

***

Ce este proiectul Jurnalul Decretului 

Jurnalul Decretului își propune să contribuie la un efort public de înțelegere. Intersecțiile pe care le găzduiește subiectul avorturilor la cerere sunt nenumărate. Nicio altă temă de interes general nu stârnește atâtea controverse legale, polemici sociale și dezacorduri deloc cordiale. Și niciuna nu e însoțită de atâta neînțelegere.

Credem că jurnalismul e remediul potrivit. De aceea, Jurnalul Decretului a strâns laolaltă un colectiv de presă format din Vlad Stoicescu și Diana Oncioiu (Dela0.ro), Diana Meseșan (Libertatea) și Octavian Coman (jurnalist freelancer). Cei patru documentează împreună o serie de 12 articole de profunzime despre istoria, prezentul și viitorul acordării sau interzicerii serviciilor de avort la cerere în România.

Campania jurnalistică poate fi urmărită pe www.jurnaluldecretului.ro și este implementată de Centrul pentru Jurnalism Independent, cu sprijinul companiei Essensys Software.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro