32 DE ANI DE LA REVOLUȚIE. „Să nu rămâi însărcinată!”. Cum au încercat mamele care au trăit în comunism să-și educe altfel fiicele

În România comunistă, după introducerea decretului care interzicea aproape complet avortul, femeile trăiau cu spaima că ar putea rămâne însărcinate şi că vor fi nevoie să păstreze copilul, ceea ce a transformat viaţa sexuală într-o sursă constantă de stres. 

Echipa proiectului editorial Jurnalul Decretului a documentat cum viziunea aceasta despre sex şi sexualitate s-a transmis şi generaţiilor următoare. 

Bărbatul care se aștepta ca femeia „să se repare” singură, în baie

Ioana Coja, o femeie de 72 de ani, povestește că, dacă apăreau complicații în urma unui avort clandestin, soțul ei se speria și dispărea. Într-un astfel de episod, soțul a plecat la tatăl lui, lăsând-o singură, cu doi copii mici, sângerând în baia familiei. Când s-a întors seara, a întrebat-o: „Încă tot ești în situația asta?”.

Recomandări

Donald Trump a câștigat alegerile și este, din nou, președintele Statelor Unite ale Americii

Ionela* (pseudonim) are 34 de ani și își amintește că bunica ei i-a povestit cum se închidea în baie și își provoca singură avorturile. Era să moară de mai multe ori de la hemoragie. 

Soțul, bunicul Ionelei, era absent din viața de familie. Era ospătar la cantina partidului și „venea acasă mai mult ca la hotel”. Cei doi soți trăiau în lumi total diferite.

El auzea tot felul de povești din bar despre adulter, ea era foarte pudică. Cred că vedea sexul mai mult ca o datorie a femeii în căsnicie. Dar mi-a povestit o întâmplare, că bunicul i-a făcut bagajele și a dus-o la gară pentru că nu a vrut să îi pună mâna pe penis sau așa ceva.

Ionela:

„Gentleman” însemna să plătești avortul femeii, nu să o sprijini emoțional

Cum se raportau bărbații la toată anxietatea sexuală pe care femeile o simțeau? „La vremea aceea, în cel mai bun caz, dacă partenerul era un gentleman, accepta să plătească acea femeie care îți făcea întreruperea de sarcină”, spune Ioana Coja. „Important era să aibă el o plăcere. Tu contai destul de puțin”.

„În majoritatea cazurilor pe care le cunosc, (femeia și bărbatul, n.r) erau doi oameni care mergeau complet paralel din punct de vedere sexual”, explică Mihaela Miroiu. Au fost și bărbați care au avut simț moral și au empatizat cu femeile – dar, din păcate, nu era o regulă, crede aceasta. Grija și empatia erau mai degrabă excepții. Explicația stă în faptul că făceau parte dintr-o cultură în care voința femeilor nu conta. Asta învățau din familie, din societate. 

Recomandări

Donald Trump, discurs după primele rezultate la alegerile SUA 2024: „Cea mai mare mișcare politică a tuturor timpurilor” | VIDEO

Era un banc care exprima foarte clar chestia asta: „Un ascultător întreabă la Radio Erevan: În ce condiții are o femeie orgasm? Și Radio Erevan răspunde: Cui îi pasă?” Probabil că și din cauza aia vorbim atât de puțin și acum despre povestea asta.

Mihaela Miroiu: 

Corpul tău, dar mai ales al statului

Multe mărturii despre sex și sexualitate în epoca decretului au în comun ideea că ceea ce îți doreai ca femeie nu prea conta și că, într-un fel, corpul tău nu era al tău.

„Corpul femeii aparținea statului. Poliția veghea ca femeia să își îndeplinească rolul de femeie și să nască copii”, explică psihoterapeutul Cătălina Hetel.

Dorina, în vârstă de 56 de ani, își amintește că atunci când era studentă, a fost obligată să meargă la un control ginecologic, alături de colegele ei, ca să poată intra în sesiune. Sentimentul a fost că erau duse la abator. 

Corpul femeii aparținea și comunității. 

„Mama m-a făcut când avea 21 de ani. Erau în relație de cinci ani înainte să se căsătorească și pentru că nu rămăsese gravidă în primul an după căsătorie, lumea o întreba dacă e bolnavă. Societatea și rudele așteptau ca imediat să apară și copilul”, povestește Ionela. 

Recomandări

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Copiii nedoriți. Frica acționa și la fete, și la băieți

Sarcinile nedorite au dus la formarea multor familii în care partenerii nu se cunoșteau aproape deloc. Erau doi străini care ajungeau să împartă o viață.

Sunt mulți copii născuți la 7-8 luni după nuntă, care conștientizează în terapie că părinții lor s-au căsătorit din cauza lor, nu datorită lor, că au fost nevoiți să stea împreună pentru că au existat ei, nu pentru că au ales asta. Impactul emoțional e foarte puternic. 

„Noi ne formăm în ochii mamei. Mama ne privește cu mândrie, cu iubire, e al meu, mă bucur că este. Unii spun «Eu nu am văzut asta». De foarte multe ori, pentru mama aceea, acel copil i-a dat o turnură vieții. Din momentul ăla, eu a trebuit să merg pe drumul ăsta. Poate că dacă acest copil nu exista, drumul meu era altul. Ăsta e un moment T zero foarte dureros”, spune Cătălina Hetel. 

În unele cazuri, mamele le-au spus direct copiilor lor că nu i-au dorit și că aceștia au fost doar niște accidente. 

„Eu sunt exact un produs al decretului care s-a dat în ‘66, sunt născută în ‘67. Știu în mod direct de la mama mea, care mi-a spus că nu m-a vrut, dar dacă nu a avut încotro, m-a făcut. Mi-a zis într-un context când era ea supărată”, povestește Cristina Săracu, în vârstă de 54 de ani. 

„A avea copii îți poate distruge viața” e tot o credință din comunism

Homosexualitatea a fost criminalizată în România, prin articolul 200, introdus în Codul Penal în 1968. Prevederea a fost abrogată abia în 2001. Cristina povestește că prima ei relație cu o femeie a început în primul an de facultate, în 1987, și că a durat 13 ani. Descrie relația ca fiind una „minunată”, în mare parte, inclusiv din punctul de vedere al sexului. Într-un cuplu de lesbiene nu exista riscul să rămâi însărcinată. Pe de altă parte, dacă erai prinsă, puteai să ajungi la închisoare sau să îți pierzi locul de muncă, familia, reputația.

Emilia, a cărei mamă nu a mai dat la arhitectură pentru că s-a născut ea, spune că separă foarte tare sexul de ideea de copil. „Să știi că imoral mi se pare mai degrabă să faci copii.

Și-am avut tot felul de explicații pentru asta, că mediul, cariera, că viața e un chin și de ce să aduci copii pe lume. Dar cred că pe fundal e o altă credință, că a avea copii îți poate distruge viața”.

„E îngrozitor să fii femeie”

Învățând pe propria piele că sexul putea să ducă foarte ușor la o sarcină nedorită și să îți dea viața peste cap, multe mame au transmis temerea asta fetelor sau nepoatelor lor.

În general, fetele au învățat de la mamele lor că sexualitatea e ceva greșit, iar să fii femeie e ceva îngrozitor, ceva foarte greu, spune Cătălina Hetel. 

După atâtea necazuri cu sarcinile mele nedorite este o minune că nu am înnebunit. Din cauza asta mă felicit că am doi băieți în loc de două fete care ar fi trecut și ele prin toate necazurile mele.

Una dintre femeile intervievate de cercetătoarea Adriana Băban:

Frica și reprimarea au dominat felul în care părinții au vorbit cu copiii lor despre sexualitate și după prăbușirea regimului comunist și dispariția Decretului 770 din viețile oamenilor. Ruxandra, în vârstă de 36 de ani, a crescut auzind în permanență de la mama ei, care făcuse mai multe avorturi clandestine, că nu trebuie să rămână însărcinată. În copilărie nu i-a văzut niciodată pe părinții ei afectuoși unul cu altul. 

Ruxandra nu a rămas niciodată însărcinată, dar nici nu s-a bucurat de viața ei sexuală până târziu. A trăit reprimându-și mult timp emoțiile și dorințele sexuale. Abia la 28 de ani a început să vadă lucrurile altfel, când a ieșit dintr-o relație cu singurul ei partener sexual de până atunci. 

Generația de 20 de ani a scăpat de spirala rușinii?

Au fost și femei care s-au redescoperit pe sine în planul sexualității după 1989, după ce au scăpat de stresul sarcinilor, după ce copiii lor au crescut, văzând seriale și filme care aduceau o altă concepție despre sex și intimitate. Ionela, 34 de ani, spune că are o relație foarte apropiată cu mama ei. Îi spune despre relațiile ei, vorbesc despre jucării sexuale. 

Cred că după ce am mai crescut eu, ea s-a redescoperit. S-a reinventat. E o femeie incredibilă mama. În prima mea relație, am mers imediat după la ea și am fost împreună la ginecolog ca să primesc toate informațiile.

Ionela:

Mihaela Miroiu spune că observă o schimbare radicală de percepție în ceea ce privește sexualitatea la generațiile de 20 și ceva de ani și sub 20, care au mult mai puține inhibiții în zona asta și „mult mai clar conturată ideea că nu există diferențe între bărbați și femei în sensul de a cere o relație calitativă de la celălalt”.  

În realitate, puțini știau ce înseamnă un cuplu

Una dintre moștenirile felului în care femeile și bărbații s-au raportat la sexualitate înainte de ‘89 este o relație defectuoasă cu intimitatea, crede psihoterapeutul Cătălina Hetel. Dacă sexul poate fi periculos, atunci tot ce ține de intimitate este un pericol. „Cred că una dintre problemele la cuplurile de acum e problema de intimitate. Nu știu să fie intimi. Oamenii vorbesc despre viața lor sexuală, dar foarte greu vorbesc despre intimitate”, explică aceasta. 

Deveniți adulți, copiii lor spun doar că nu vor să fie ca aceștia în relații, însă nu știu cum să fie altfel. 

Sacrificau toată viața pentru copii

Unele paciente îi povestesc că își amintesc de mama lor doar în rolul de mamă, dar nu au nicio amintire cu aceasta în rolul de soție, de parteneră. Soție însemna să-i dai soțului să mănânce, să calci rufe, să mai cicălești din când în când. Crescute în acest mediu, fiicele, la rândul lor, nu știu să se apropie de partenerii lor, mai ales după ce devin mame. Sunt și bărbați care spun că nu vor să fie ca tații lor, dar habar nu au cum să fie altfel, cum să fie prezenți în căsnicie.

Modelul matern e respins de foarte multe ori. Nu vreau să fiu ca mama. Mamele erau percepute ori ca fiind reci și absente, ori prea prezente și anxioase. 

Trecutul, ca avertisment

Maria, femeia în vârstă de 53 de ani a cărei mamă a trăit într-o abstinență sexuală totală de la 30 de ani, spune că epoca decretului a fost o vreme cumplită pentru femei. 

I-a rămas în minte o imagine din august 1989, când a ajuns la spital după ce a pierdut o sarcină: mai multe femei aliniate pe niște scaune de consult, chiuretate pe viu, iar după o perdea, un șiroi de sânge și o femeie care plângea, în timp ce un bărbat o întreba întruna: „Cine ți-a provocat? Nu spui? Mori!”

Fata mea care are 31 de ani nu îmi poate înțelege frica de medicul ginecolog. Îi explic, dar nu poate să înțeleagă. Doar atâta am vrut să zic, că viața atunci pentru femei era un calvar. 

Maria:

Psihoterapeutul Cătălina Hetel spune că multe femei au supraviețuit negând realitatea. „Hai că nu a fost chiar așa. Lasă că nu a fost chiar așa de rău. Uite că ne-am descurcat. Negarea e cea mai simplă modalitate de a te apăra. Nu ai cum să treci prin toată nebunia aia și să realizezi ce ți se întâmplă. Fiicele lor sunt supărate pe mamele lor pentru că ele nu înțeleg cum de acestea nu au văzut, nu au sesizat anormalul. Eu le spun de multe ori că dacă sesizau anormalul, înnebuneau”.

Cum te detașezi ca să nu simți

Unele femei încearcă să povestească prin ce au trecut, dar într-un fel detașat, povestește psihoterapeutul. „Știi cum e povestirea posttraumatică? E rece. Am trăit aia, am făcut 15 avorturi, m-am dus acolo, am stat pe masa de bucătărie, e ok. Povestești niște lucruri absolut traumatice cu detașare”. Stilul acesta de a relata e o modalitate de a evita emoțiile asociate acelor evenimente, despre care intuiești că ar fi copleșitoare. „Povestești așa ca să nu simți. Dacă simți, e prea mult”.

Psihoterapeutul crede însă că e nevoie ca aceste experiențe să fie puse în cuvinte. Altfel, traumele se rostogolesc din generație în generație. E o povară transgenerațională, transmisă mai departe, pe mutește, prin secrete de familie, prin lipsa de conștientizare la nivel de societate. Efectele se rostogolesc și în prezent.

Trecutul nu se retrăiește, dacă se învață

„Noi suntem foarte toleranți la abuz, de exemplu, dar nu înțelegem de ce. Am trăit abuz, am fost învățați că nu e abuz, că e iubire, iar noi în momentul ăsta nu mai decodăm corect. Abuzul nu-l decodăm corect. Minciuna n-o decodăm corect”, adaugă Cătălina Hetel. 

Citește și 32 DE ANI DE LA REVOLUȚIE. Când corpul nu îți mai aparține. Femei povestesc despre viața lor sexuală în comunism, când totul era vina lor.

***

Ce este proiectul Jurnalul Decretului 

Jurnalul Decretului își propune să contribuie la un efort public de înțelegere. Intersecțiile pe care le găzduiește subiectul avorturilor la cerere sunt nenumărate. Nicio altă temă de interes general nu stârnește atâtea controverse legale, polemici sociale și dezacorduri deloc cordiale. Și niciuna nu e însoțită de atâta neînțelegere.

Credem că jurnalismul e remediul potrivit. De aceea, Jurnalul Decretului a strâns laolaltă un colectiv de presă format din Vlad Stoicescu și Diana Oncioiu (Dela0.ro), Diana Meseșan (Libertatea) și Octavian Coman (jurnalist freelancer). Cei patru documentează împreună o serie de 12 articole de profunzime despre istoria, prezentul și viitorul acordării sau interzicerii serviciilor de avort la cerere în România.

Campania jurnalistică poate fi urmărită pe www.jurnaluldecretului.ro și este implementată de Centrul pentru Jurnalism Independent, cu sprijinul companiei Essensys Software.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News