După moartea tatălui său şi doar după ce a îndepărtat-o pe sora sa, Sofia, care vroia să preia domnia, Petru s-a instalat deplin în fruntea statului, la doar 17 ani, în 1689. Pentru a importa cât mai mult din lucrurile bune pe care le avea Occidentul. Petru a efectuat numeroase excursii incognito în Vestul Europei, însoţit de mulţi specialişti ruşi, angajându-se la un moment dat chiar şi dulgher într-un port. Modernizarea Rusiei sub domnia lui Petru a cunoscut etape înfloritoare, cum ar fi ridicarea oraşului Sankt Petersburg, între anii 1703 şi 1712, dar şi introducerea armatei obligatorii sau libera dezvoltare a breslelor meşteşugăreşti. Reforma statului rus, încremenit în proiect de sute de ani, a început cu înfiinţarea administrativă a provinciilor şi a Senatului, înlocuitorul Dumei boiereşti. În 1722, Petru a devenit împărat, iar Rusia s-a transformat în imperiu, imediat după ce armata rusă a ieşit învingătoare din războiul nordic, împotriva Suediei (1700-1721). Atent la nevoile oamenilor simpli, Petru cel Mare a murit pe 28 ianuarie 1725, la doar 52 de ani, ca urmare a unei pneumonii contractate după ce salvase de la înec câteva persoane căzute în Neva.