Acţiunea de evacuare a avut loc în baza dispoziţiei primarului general al Capitalei, la ea participând o sută de agenţi din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, sprijiniţi de echipe ale Jandarmeriei Naţionale şi ale Poliţiei Capitalei.

Reprezentanţii municipalităţii i-au înştiinţat pe locatarii ilegali că trebuie să părăseacă blocul.

Această măsură a fost luată după ce inspectorii Direcţiei de Control din cadrul Primăriei Bucureşti au constatat că uşa de acces a blocului V 34B a fost forţată, iar apartamentele ocupate de persoane necunoscute care se mutaseră acolo fără forme legale. S-a mai constatat că locatarii ilegali locuiau în imobil chiar dacă acesta nu era racordat la utilităţi. În acest sens, primarul general al Capitalei a dispus eliberarea, salubrizarea şi conservarea imobilului destinat cazurilor sociale excepţionale, potrivit municipalităţii.

Imobilul a fost securizat de dispozitivele Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti iar ordinea publică a fost menţinută, deşi au existat câteva cazuri în care persoanele evacuate au încercat să protesteze.

 
 

Urmărește-ne pe Google News