Autoritățile sanitare din Bielefeld au anunțat duminică, 28 septembrie, că numărul total de infecții cunoscute în legătură cu petrecerea privată este de 36.
- Numai că, potrivit Centrului de Sănătate de Stat din landul Renania de Nord-Westfalia, luni au fost raportate 130 de persoane infectate în oraș.
Din cauza situației speciale, autoritățile au transmis cetățenilor să nu vină la centrele de testare din oraș, inclusiv cele de tip drive-in, fiindcă ”sunt supraaglomerate”.
Încă nu se cunoaște numărul total de oameni care au participat la petrecerea de familie de săptămâna trecută, însă e cert că, printre invitați, s-au numărat zeci de elevi și de profesori.
1.700 de persoane sunt în carantină, dintre care 1.100 de elevi și de profesori. Cursurile de la zece școli din oraș sunt afectate.
Potrivit The Local, până acum, petrecerile private din Renania de Nord-Westfalia se puteau desfășura cu până la 150 de persoane. Nu era obligatorie purtarea unei măști de protecție sanitară, dacă spațiul permitea respectarea distanței fizice.
În urma focarului, consiliul landului a stabilit o limită superioară de 50 de persoane la sărbătorile private, inclusiv la nunți și petreceri de ziua de naștere. Iar evenimentele cu un număr mai mare de participanți trebuie să fie înregistrate la biroul local de ordine publică cu cel puțin două săptămâni înainte.
Renania de Nord-Westfalia a înregistrat 1.865 de cazuri de coronavirus în ultimele șapte zile, făcându-l al treilea cel mai afectat land, după Baden-Württemberg și Bavaria
Cel mai recent, tot în Germania, o nuntă din Hamm a dus la 230 de persoane infectate și aproape 2.800 de persoane în izolare.