„Ambasada României la Pretoria gestionează, la acest moment, situația a 36 de cetățeni români (turiști, navigatori și membri ai unei delegații sportive) ale căror curse au fost anulate de către companiile aeriene la care aceștia aveau rezervări”, anunță MAE, într-un comunicat.

Instituția a mai anunțat că Ambasada României la Pretoria că „a efectuat în regim de urgență, demersuri pentru prelungirea cazării membrilor delegației sportive, pentru asigurarea celor necesare și, în mod intensiv, pentru identificarea unor alternative de zboruri de deplasare spre țară”.

De asemenea, reprezentanții misiunii diplomatice de la Pretoria sunt în legătură cu autoritățile locale pentru prelungirea vizei de ședere a cetățenilor români aflați pe teritoriul Africii de Sud, dacă va fi cazul, precizează MAE.

Ministerul Afacerilor Externe mai spune că se află permanent în dialog, prin Ambasada României la Pretoria și Consulatul General al României la Cape Town, cu cetățenii români afectați și autoritățile locale și că acordă asistență consulară, conform competențelor legale și cu respectarea măsurilor adoptate de autoritățile statului de reședință în contextul pandemiei de COVID-19.

Numerele de telefon la care românii pot solicita asistență consulară:

  • Ambasadei României la Pretoria:
    • +27 0123464231;
    • +27 124600061
  • Consulatului General al României la Cape Town
    • +27 021 761 5932
    • + 27 021 761 22 84

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice +27 828 19 1765 sau cel al oficiului consular +27 79 27 22 466.

Urmărește-ne pe Google News