Pe măsură ce temperaturile globale continuă să crească, aceasta este ”noua normalitate” cu care se confruntă zona arctică.
Valul de căldură, concentrat în principal în Siberia, dar extins și în alte regiuni polare a alimentat incendiile pădurilor la Polul Nord.
Temperatura din Verhoiansk a atins sâmbătă 38 de grade Celsius, potrivit Pogoda i Klimat, un site web care compilează date meteorologice din Rusia.
În acest moment al anului erau, de obicei, în jur de 20 de grade Celsius. În mod alarmant, acum mercurul din termometre arată o temperatură aproape dublă.
De la -68 la +38
Verhoiansk (Iacuția), cel mai mic oraș din Federația Rusă, cu 1.122 de suflete, este situat deasupra Cercului Arctic, la aproximativ 4.660 de kilometri la nord-est de Moscova.
Verhoiansk e recunoscut pentru recordurile mondiale înregistrate pentru cea mai extremă gamă de temperatură, de le cel mai scăzut nivel, de -68 grade Celsius, până la o maximă anterioară de 37,2 grade Celsius.
În acest an, o mare parte din Siberia a avut temperaturi ridicate, ceea ce a dus la incendii întinse.
În Iacuția, mai mult de 275.000 de hectare au ars, potrivit Avialesokhrana, agenția guvernamentală care monitorizează incendiile forestiere.
6.000 de incendii de forestiere în ultimele două săptămâni
Peste 6.000 de incendii forestiere au fost înregistrate în Rusia în ultimele săptămâni, acestea devastând mai mult de 9.900 de kilometri pătraţi de pădure.
Sudul Siberiei, zone de lângă lacul Baikal, Extremul Orient şi extremitatea vestică a ţării sunt regiunile cele mai afectate.
Multe dintre incendiile care fac în prezent ravagii se află în zone îndepărtate, greu accesibile și nu au făcut victime.
Siberia, de luni întregi cu temperaturi peste normal
Pentru oamenii de știință, temperatură record nu este cea mai importantă problemă, ci faptul că Siberia a avut de luni întregi temperaturi peste normal, așa cum a arată Serviciul de Schimbări Climatice al rețelei europene Copernicus.
Temperatures
reached +38°C within the Arctic Circle on Saturday, 17°C hotter than
normal for 20 June. #GlobalHeating
is accelerating, and some parts of the world are heating a lot faster
than others.
The #RaceToZero
emissions is a race for survival.
Dataviz via @ScottDuncanWX
pic.twitter.com/NIKeAYdiJd
Această undă de căldură este un semn al accelerării schimbărilor climatice, potrivit Națiunilor Unite.
”Este, cu siguranță, un semn alarmant, explică Freja Vamborg, om de știință la Serviciul de Schimbări Climatice Copernicus. Încălzirea globală fluctuează și regiunile polare suferă schimbări mai rapide decât restul planetei, dar ce este neobișnuit este că vremea a persistat cu aceste anomalii”.
Conform prognozelor, această căldură excepțională din Siberia va fi mai dura cel puțin două săptămâni.
Consecințe devastatoare: se topește permafrostul
Această situație determină o topire accelerată a Oceanului Arctic învecinat cu Siberia.
Una dintre consecințe a fost topirea timpurie a gheții de pe unele râuri ale regiunii, cu două sau trei săptămâni mai devreme decât în mod normal. Aceste evenimente de topire pot avea consecințe catastrofale.
Topirea permafrostului este o provocare pentru Rusia, care a construit multe orașe și infrastructură de petrol și gaze pe terenuri înghețate, care la acea vreme erau considerate stabile.
Permafrostul este un termen care definește solurile înghețate tot timpul anului la o adâncime între 2 și 15 m. Regiunile de permafrost se află în ținuturile cu climat polar, unde temperatura medie anuală nu depășește -1 °C și cantitatea medie anuală de precipitații este sub 1.000 mm.
Deoarece schimbările climatice determină topirea permafrostului, se degajă gaze cu efect de seră, în principal metan, care la rândul lor alimentează accelerarea schimbărilor climatice.
O altă consecință a acestor temperaturi extreme este proliferarea incendiilor în zone îndepărtate și greu accesibile. Cele mai recente date de la Serviciul de Monitorizare Atmosferică Copernicus arată că radiațiile emise de incendii sunt mult mai mari decât media obișnuită pentru această perioadă a anului.
Hi Mark, looks to me that by the end of June for this region, we might see more biomass consumed by fires in 2019-20 than in all of the previous 16 years put together?
Fumul se observă pe o distanță de 1.500 de kilometri, conform unor estimări.
Unele incendii sunt cu adevărat spectaculoase, așa cum arată o imagine obținută de expertul Pierre Markuse.
Vezi cum e vremea astăzi 23 iunie în România!