Procurorii DIICOT au făcut ieri 40 de de percheziţii în comuna argeşeană Berevoeşti la o grupare suspectată că a transformat în sclavi mai mulți oameni, adulți și copii deopotrivă. În urma acțiunii, 38 de persoane suspecte de trafic de persoane și trafic de minori au fost aduse la audieri, iar în cursul nopții au reținute. Astăzi, suspecţii vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, informează News.ro.

Persoanele vizate în acest caz sunt suspectate că, începând cu anul 2008 şi până în prezent, au constituit mai multe grupuri infracţionale organizate structurate pe baza relaţiilor de familie, care au recrutat aproximativ 40 de persoane minore şi majore prin constrangere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea le-au exploatat, supunându-le la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat.

Legați cu lanțuri

Printre victime se numără copii, dar şi persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice ori cu situaţii materiale precare care au fost forţate să muncească sau să practice cerşetoria, ”prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate”, au arătat procurorii.

Victimele erau ţinute într-o continuă stare de teroare, iar exploatatorii le băteau, le ameninţau, le ţineau fără hrană şi le supuneau unor tratamente umilitoare.

Cinci persoane, între care doi copii, exploatate de către membrii grupărilor din Berevoeşti, judeţul Argeş, au fost găsite de poliţişti legate cu lanţuri. De asemenea, în urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat aproape 230.000 de lei, jumătate de kilogram de aur, maşini şi drujbe.

Potrivit unor surse judiciare, suspecţii din acest dosar, rude între ei, îşi recrutau victimele în diverse moduri. În unele situaţii, ei le promiteau unor bărbaţi că îi angajează ca zilieri sau ca şoferi plătiţi cu 100 sau 200 de lei, plus masă şi cazare pentru fiecare cursă. Ulterior, acestora le erau luate actele, respectiv buletinul şi permisul de conducere, şi erau obligate să facă diverse munci, dar şi să cerşească în beneficiul exploatatorilor. Astfel, au fost identificaţi bărbaţi puşi să spele vase, rufe, să îngrijească animale, să facă grădinărit sau să cureţe fecalele din spatele casei, spaţiu folosit în loc de toaletă.

În alte situaţii, suspecţii răpeau victimele de pe stradă. Astfel, a fost identificat un bărbat care în 4 iulie 2015 a fost răpit de pe stradă de două persoane de etnie romă. Fapta s-a produs, conform anchetatorilor, în miezul zilei, la ora 15.45, când victima, care se afla în apropierea bisericii ”Sfântul Ioan” din Piteşti, a fost luată pe sus şi băgată cu forţa într-o autoutilitară, fiind dusă la muncă forţată. De asemenea, o altă victimă, un adolescent în vârstă de 16 ani, a fost de asemenea răpită şi obligată să muncească.

Umiliți pentru amuzamentul «stăpânilor»

Conform surselor citate, a fost identificată o victimă care ”era legată cu lanţul, nu era lăsată să se spele, era pusă să doarmă în ieslea cailor, nu avea voie să părăsească gospodăria sau să comunice cu alte persoane”. Într-un alt caz, una dintre persoanele ţinute în sclavie era bătută, ameninţată şi înţepată cu cuţitul în picioare. Au fost, de asemenea, cazuri de victime umilite spre amuzamentul celor din familiile care le exploatau. Unul era pus să danseze, altuia i s-au ras sprâncenele, iar o femeie era pusă să stea dezbrăcată spre amuzamentul familiei Bădală.

Un alt bărbat exploatat era bătut cu pumnii, cu picioarele, cu furca şi toporul şi primea doar o pâine pe zi.

Printre tratamentele umilitoare aplicate de exploatatori, sursele citate arată că un bărbat ”era pus să stea afară, dezbrăcat complet, în timpul iernii şi udat cu apă rece spre amuzamentul familiei Feraru”, mai spun surse din cadrul anchetei.

Scandalul a ajuns și în presa internațională

Cazul a avut un impact puternic şi la scurt timp a fost preluat şi de presa internaţională. „ Sclavi în România, răpiţi, ţinuţi în lanţuri şi obligaţi să cerşească”, scrie ABC News. Jurnaliștii americani prezintă povestea spunnând că trei bărbaţi şi doi copii, cu vârste între 10 şi 12 ani au fost găsiţi legaţi cu lanţuri şi salvaţi de poliţie în localitatea Berevoeşti în timpul unor percheziţii la mai mulţi suspecţi, membri ai unei familiii de rromi. Procurorii au declarat că investigaţia a cuprins aproximativ 90 de suspecţi, bănuiţi de faptul că exploatau în jur de 65 de persoane cu dizabilităţi fizice şi mentale sau care erau foarte sărace.
Totodată, EURONEWS anunță că poliţia română a desfințat o grupare ce se ocupa cu sclavia, salvând zeci de tineri. „Poliţia anti-mafie a destructurat o grupare din centrul României, ce se ocupa cu traficul de persoane. trei bărbaţi şi doi copii au fost găsiţi în lanţuri şi salvaţi de poliţişti în timpul unor percheziţii. La faţa locului au fost găsiţi 50.000 euro, alături de 1 kg de aur”, scrie publicația menționată.

Tabloidul britanic Daily Mail și cotidianul Toronto Star au preluat, fără comentarii proprii, ştirea Associated Press cu titlul „România anchetează un caz de sclavie. Oameni răpiţi, ţinuţi în lanţuri, obligaţi să cerşească”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News