In valul de aspiranti din bransa artistica hotarati a vizita, canta si totodata incanta Statele Unite, dar care n-au mai calcat pe pamant american din pricina atentatelor, se gasesc si emeritii show-bizului nostru, 3rei Sud Est si Animal X.
Tragicele si nedoritele evenimente au lovit America tocmai cand, in sfarsit, se pregateau sa plece doua trupe profesioniste, care sa arate si partile bune ale creatiilor muzicale ale ultimilor ani. Data turneului pe taramul yankeilor se va stabili in cursul acestei saptamani, seria concertelor ramanand „in picioare”. Deocamdata contractul de sustinere a angajamentelor concertistice se afla in buzunarul impresarului, singurul impediment ramanand cel al vizelor, problema grea chiar si pentru un artist.
Si baietii de la L.A. au fost nevoiti sa-si amane un concert in Germania programat pentru 2 octombrie… deoarece abia pe 5 ei ar putea ridica viza de la ambasada.
„Lorzii” spera sa reuseasca sa ajunga la concert pe 12 octombrie. Efortul lor va fi „rasplatit” cu 4.000 de marci pentru o seara de cantat intr-o discoteca din apropiere de Stuttgart.

 
 

Urmărește-ne pe Google News