Documentul a fost ratificat de Congresul Continental în ziua de 4 iulie 1776. Thomas Jefferson este autorul primei schițe a Declarației de independență, care a fost completată cu ajutorul lui Benjamin Franklin, John Adams și ulterior de întregul Congres Continental. Declarația de independență este unul dintre cele mai prețuite simboluri ale libertății pentru națiunea americană.

4 iulie – Ziua Națională a Statelor Unite și a 242-a aniversare a Zilei Independenței SUA – a fost marcată deja în avans, anul acesta, de Ambasada SUA printr-o recepție care a avut loc vineri, 29 iunie, la care a fost prezent și președintele României, Klaus Iohannis, alături de soția sa, Carmen Iohannis. A fost o apariție de senzație a Primei Doamne a României la recepţia SUA. Vezi cum a fost îmbrăcată Carmen Iohannis…

Ziua Independenței – scurtă istorie

Teritoriul nord-american este populat, în epoca precolumbiană (circa 26.000 î.Hr.), de numeroase triburi amerindiene, de vânători și pescari (athapasci, irochezi, seminoli, sioux, apași, comanși ș.a.), ai căror strămoși probabil imigraseră din Asia peste strâmtoarea Bering spre sfârșitul Paleoliticului. Explorările și colonizările europene europene din secolul al XVI-lea au dus la deplasarea acestor populații.

Spaniolii, conduși de Pedro Menendez de Aviles, au fondat în 1565 Sf. Augustin (în Florida), prima așezare europeană permanentă de pe continentul nord-american. Apoi, britanicii au fondat colonii la Jamestown, Virginia (1607); Plymouth, Massachusetts (1620); Maryland (1634) și Pennsylvania (1681), potrivit volumului ”Enciclopedia Universală Britannica” (2010). Aceștia au luat New York, New Jersey și Delaware de la olandezi în 1664, la un an după ce nobili englezi începuseră să colonizeze Carolinele. Înfrângerea francezilor de către englezi, în 1763, a asigurat Marii Britanii controlul politic asupra celor 13 colonii franceze.

Primul Congres Continental a fost convocat la 5 septembrie 1774, la Philadelphia. Congresul a redactat o ”Declarație a dreptului, în care se afirma dreptul de a vota propriile impozite” și a creat ”Asociația continentală”. Măsurile discriminatorii adoptate de imperiu în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea față de coloniile nord-americane au determinat nașterea mișcării comune antibritanice, care a culminat cu Revoluția Americană (1775-1783).

Care este semnificația zilei de 4 iulie, pentru americani

La 4 iulie 1776, cele 13 colonii engleze și-au proclamat independența. Thomas Jefferson (al treilea președinte al SUA, 1801-1809) a redactat ”Declarația de independență” care este adoptată de Congresul american.

Independența a fost recunoscută prin Tratatul de la Paris din 3 septembrie 1783. În 1787 a fost adoptată Constituția SUA (în vigoare, cu amendamente, până astăzi), care a proclamat Statele Unite ale Americii stat federal și a introdus sistemul prezidențial de guvernământ — primul președinte ales George Washington (1789-1797).

SUA s-au organizat, la început, conform Articolelor Confederației (1781), iar apoi conform Constituției (1787) ca republică federală. Și-au extins granițele spre vest până la Mississippi, însă fără să cuprindă Florida spaniolă. Pământul cumpărat prin ”Achiziția Louisiana” aproape că a dublat teritoriul SUA (1803). S-au luptat cu Marea Britanie în Războiul din 1812 și au primit Florida de la Spania în 1819.

Apoi, în 1830, a fost legalizată mutarea populațiilor amerindiene în teritoriile de la vest de Mississippi. Colonizarea Vestului Îndepărtat a cunoscut apogeul la jumătatea secolului al XIX-lea, mai ales după 1848, când au fost descoperite depozitele de aur din California.

Victoria în Războiul Mexican (1846-1848) a adus în posesia SUA teritoriul a încă șapte state (printre care California și Texas). Granița de nord-vest a fost stabilită prin Tratatul cu Marea Britanie din 1846. Au cumpărat sudul Arizonei prin Tranzacția Gadsden (1853).

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, SUA au continuat expansiunea pe continent prin adăugarea unor noi state, numărul lor ajungând la 50. Contradicțiile dintre statele sudice, partizane ale sclaviei, și cele nordice, aboliționiste, cu o economie liberă industrială și agricolă, au condus la părăsirea uniunii de către zece state sudice, culminând cu izbucnirea Războiului Civil American (1861-1865).

Cel care a condus Statele Unite ale Americii în timpul celui mai sângeros conflict de pe teritoriul său a fost republicanul Abraham Lincoln, cel de-al șaisprezecelea președinte american (1861 — 1865), care a reușit menținerea Uniunii, a abolit sclavia conform celui de-al 13-lea Amendament, a întărit guvernul federal și a modernizat economia.

A urmat perioada cunoscută sub numele de Reconstrucție (1865-1877), când SUA au cunoscut o dezvoltare economică rapidă, de urbanizare, dezvoltare industrială și de imigrații europene, devenind, la sfârșitul secolului al XIX-lea, prima putere industrială a lumii.

Ce prevede Constituția SUA

Forma de guvernământ a SUA este republică federală, constituită istoric prin uniunea liber consimțită a 50 de state (cărora li se adaugă un district federal și un ”stat asociat” — Puerto Rico).

Constituția federală (în vigoare din 1787, completată ulterior cu 27 de amendamente) impune o serie de mecanisme complexe de echilibrare a puterii federale centrale (Președinția — Administrația și Congresul) cu puterile locale, aparținând statelor (guvernatorii și legislativele statale). În SUA, președintele este cumulativ și prim-ministru, ca șef al executivului compus din miniștri denumiți secretari.

Președintele și vicepreședintele sunt aleși împreună de către un colegiu de electori, aleși în mod direct din fiecare stat. Mandatul este de patru ani și pot fi realeși pentru un al doilea mandat. (Sursa: Digi 24)

Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii este Donald John Trump un miliardar american, fost vedetă de televiziune, și actual politician. El a fost candidatul republicanilor și a fost ales al 45-lea președinte al Statelor Unite, în alegerile din 8 noiembrie 2016, învingând pe contracandidatul democrat Hillary Clinton.

A preluat oficial mandatul de președinte pe 20 ianuarie 2017, succedându-l pe Barack Obama, al al 44-lea președinte al SUA. Vezi ce sfaturi i-a dat Obama lui Trump în scrisoarea lăsată la final de mandat. La cei 72 de ani ai săi, Trump este cea mai în vârstă persoană care își asumă președinția Statelor Unite.

Donald Trump (Photo by Shealah Craighead-Official White House)

Cum sărbătoresc americanii, de obicei, pe 4 iulie

Artificii, concerte şi concursuri de mâncat hotdogi se anunţă a fi principalele atracţii de Ziua Independenţei Statelor Unite ale Americii, o zi de 4 iulie ce se anunţă foarte caldă în mare parte din teritoriul ţării, în acest an.

Tocmai de aceea, Ziua Independenţei, care scoate în aer liber locuitorii oraşelor mari şi mici, este şi un moment în care forţele de ordine se află în alertă.

Oficialii spun că au luat măsuri de prevedere, dar că nu au depistat nicio alertă credibilă de securitate după arestarea, duminică, a unui bărbat din Ohio suspectat că plănuia să detoneze o bombă în timpul serbărilor de 4 iulie, la Cleveland.

În altă ordine de idei, recent, FBI a dejucat un atentat jihadist în SUA, prevăzut pentru 4 iulie, de Ziua Națională.

„Ca de fiecare dată, Departamentul pentru Securitate Internă încurajează publicul să fie vigilent şi să anunţe autorităţilor orice activitate suspectă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a acestui Departament, Lesley Fulop, citată de Agerpres.


Citește și: Primarul din România care a tăiat salariile cu 20%, inclusiv pe al său. Cum motivează decizia


 

Urmărește-ne pe Google News