UPDATE 21:50: Soția pacientului cu arsuri grave care se afla la bordul avionul care s-a întors din drum din cauza unor probleme tehnice, a anunțat la Digi 24 că soțul ei va fi transportat vineri la spitalul din Belgia la care avea rezervare. În prezent, bărbatul este la Spitalul Floreasca din București.
Bărbatul de 52 de ani, care fusese ars pe 70% din suprafața corpului acum o săptămână în Portul Constanța, nu a reușit să plece, joi, pentru a doua zi consecutivă, din țară spre Belgia, unde urma să fie tratat. Aeronava care-l ducea în Belgia a făcut cale întoarsă.
Problemele au fost la instalația de presurizare a aeronavei din 1981.
Libertatea a discutat cu specialiști în aviație și în intervenția asupra marilor arși, care au vorbit despre aeronava cumpărată acum mai bine de 6 ani și care a fost folosită la doar 40 de ore de zbor după ce a revenit din reparații.
1. Avionul e din 1981
După cum scria Libertatea în 2016, avionul a fost achiziționat în 2012 de la o firmă din Austria cu obiect de activitate reparații instalații sanitare, de gaz, termoficare și aer condiționat.
Așadar, „Fundația pentru SMURD” a plătit, în 2012, suma de 757.000 de euro unei obscure firme din Austria –– pentru a cumpăra un avion de mici dimensiuni, Piper PA-42 Cheyenne III – fabricat în SUA în 1981.
Acesta s-a aflat în reparații multă vreme.
„Era un avion care făcea și în Austria ambulanță aeriană. Adecvat misiunilor aeriene, are acea ușă laterală perfectă pentru a introduce pacientul. Dar avea motoarele uzate și au fost schimbate. Motoarele sunt conforme acum, dar a fost o problemă la presurizare”, spun sursele Libertatea.
Avionul Piper a fost achiziționat din banii donați de cetățeni prin redirecționarea a 2% din impozit către fundația SMURD, conform unui articol mai vechi al Mediafax.
2. Nu e neapărat vechi, dar uzura se manifestă în toate compartimentele
După cum explică și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), într-un comunicat care este reprodus integral la finalul articolului, problemele cunoscute ale acestei aeronave nu au fost unele legate de presurizare, ci de motoare.
„Un avion din 1981 nu este considerat vechi câtă vreme celula are resurse, nu și-a făcut numărul de ore, iar celula nu și-a terminat numărul de cicluri de presurizare / depresurizare”, spune unul dintre specialiști, unde celula este ansamblul format din aripi, fuzelaj și ampenajele unui avion.
DSU recunoaște că s-au realizat lucrări la motoare și „lucrări periodice după 100 de ore de zbor”.
Nu au fost făcute lucrări la instalația de presurizare, precizează DSU.
3. De ce se putea ridica la maximum 3.000 de metri
Iar ciclurile de presurizare și depresurizare își spun cuvântul.
„Pe măsură ce crește înălțimea, presiunea scade. Așadar, s-a descoperit că presiunea trebuie să fie constantă, cea întâlnită la o altitudine de 1.800 – 2.000 de metri. Controlul presiunii se realizează cu ajutorul unor pompe, altfel se manifestă un stres pe structura avionului. Dacă avionul a avut o problemă de etanșare, nu mai putea să facă presurizarea și nu mai putea să urce la înălțimea de croazieră, unde ar avea culoar de zbor”, continuă sursele Libertatea.
Practic, ar fi trebuit să se ridice la maximum 3.000 de metri, ceea ce ar fi pus în pericol misiunea.
4. Se evită zborurile critice cu avioane ieșite din reparație
Specialiștii spun că, în general, un avion puțin folosit, nefolosit de multă vreme și ieșit din reparații capitale are nevoie de circa 100 de ore de zbor sub observație până când să poată fi folosit fără a interveni anumite defecțiuni.
„Un pilot experimentat trebuie să știe că trebuie să fii prudent în momentul în care începi să zbori cu el, defecțiunile pot apărea în primele zeci de ore”, spun sursele Libertatea.
Specialiștii adaugă că e nevoie de mai multe zeci de ore de zbor, „spre 100”, pentru ca aceste temeri să dispară.
DSU spune că acest avion fusese recepționat pe 28 decembrie și avea 40 de ore de zbor.
De-aici se trage și prima întrebare a specialiștilor, care spun că problemele ar fi fost evitate dacă se folosea unul dintre avioanele Spartan de care dispune statul român.
Spartanul „n-ar fi avut problemele meteo”
Specialiștii spun că avioanele de tip Spartan nu ar fi avut o problemă ieri, în condiții de ceață, și că „ele sunt folosite, în general, când e vorba de pacienți mari arși, sunt mai sigure pentru o urgență cum este cea de față”.
Iată, integral, comunicatul DSU:
În privința misiunii de transfer în Belgia a unui pacient cu arsuri prin electrocuție cu o aeronavă SMURD, planificată pentru a fi îndeplinită astăzi, pentru informarea corectă a opiniei publice, precizăm următoarele:
Misiunea a fost planificată să se desfășoare ieri, 27.01.2021, dar a fost anulată din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Astăzi, 28.01.2021, începând cu ora 8.00, avionul Piper PA-42 Cheyenne III aflat în dotarea IGAv, echipat pentru misiuni SMURD, a decolat de la București pentru transferul unui pacient cu arsuri prin electrocuție, de la Iași la Bruxelles, Belgia.
Odată preluat pacientul de la unitatea spitalicească din Iași, în planul derulării misiunii de transfer era prevăzută o aterizare la Timișoara, în vederea alimentării aeronavei. După decolarea de la Timișoara, piloții IGAv au constatat funcționarea necorespunzătoare a instalației de presurizare a cabinei avionului și astfel misiunea de zbor a fost anulată.
Ca urmare a constatării acestei funcționări necorespunzătoare a instalației de presurizare, misiunea de transfer în Belgia nu putea fi executată în siguranță, fiind necesar zborul la o altitudine mare, aceasta putând pune în pericol viețile celor aflați la bord, pacient și personalul navigant reprezentat de piloți și echipa medicală.
Dat fiind faptul că zborul la o altitudine optimă, de siguranță, nu reprezenta nici un risc, a fost luată decizia transferului pacientului la București. Pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun, pacientul va fi internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, la secția de chirurgie plastică și reparatorie.
Precizăm faptul că avionul a fost recepționat în data de 28.12.2020, după efectuarea unor lucrări de reparații capitale la un motor, revizie majoră la celălalt motor și lucrări periodice după 100 de ore de zbor, nefiind executate reparații la instalația de presurizare a avionului.
Din momentul recepționării, aeronava a zburat 40 de ore și a îndeplinit cu succes 3 misiuni SMURD, dintre care două externe și una pe teritoriul României, nefiind întâmpinate probleme de natură tehnică.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro