Procurorii au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpaților Victor Muti, Veta Muti, Tudorița Ghenciu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.
Cei patru inculpați vor fi prezentați sâmbătă cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, potrivit Agerpres.
Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă, la data de 8 august inculpatul Marian Muti a sesizat organele de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău – Serviciul de Investigații Criminale cu privire la faptul că inculpații Victor Muti, Veta Muti, Tudorița Ghenciu l-au ucis pe G.D., iar ulterior au îngropat cadavrul pe un câmp din extravilanul unei comune din județul Buzău, zonă cunoscută sub denumirea de „Valea Colacului”.
Cu ocazia cercetărilor la fața locului, în zona în care se afirmă că s-ar afla cadavrul victimei G.D., au fost găsite mai multe fragmente osoase, respectiv un craniu și alte componente ale unui schelet uman, precum și o serie de obiecte de vestimentație.
În urma analizării fragmentelor osoase de către Institutul Național de Medicină Legală a rezultat faptul că materialul scheletic prezintă leziuni traumatice peri-mortem, precum fracturi ale mandibulei și ale mai multor coaste. Leziunile sus menționate denotă prezența a cel puțin două traumatisme, unul cranio-cerebral și cel de-al doilea toraco-abdominal. În raport de morfologia și mecanismul de producere al leziunilor, a rezultat că victima a fost expusă unor acțiuni violente succesive și repetate.
Identitatea victimei a fost stabilită prin raport de expertiză genetică judiciară.
Cauza a fost constituită inițial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și a fost preluată, la data de 26 august 2014, în vederea efectuării urmării penale de către Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro