Organizatorii pelerinajului de la Şumuleu-Ciuc au prezentat săptămâna aceasta regulile pe care trebuie să le respecte pelerinii care vor participa la tradiţionalul eveniment religios.
Astfel, sunt puse la dispoziţie rute de acces diferite pentru pelerini, în funcţie de regiunea geografică din care vin, iar în şaua dintre muntele Şumuleul Mare şi muntele Şumuleul Mic, unde se va oficia slujba religioasă, participanţii vor fi repartizaţi pe sectoare, identificate prin culori, tot în funcţie de zona din care provin.
Mai mult, organizatorii evenimentului religios vor emite circa 35.000 de carduri de acces, dar acestea nu sunt obligatorii, ci mai mult simbolice, fiind aşteptat ca numărul participanţilor să fie de aproximativ 40.000 persoane, potrivit Informatiahr.
Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a declarat că pelerinii pot veni la eveniment pe jos, cu căruţa sau cu maşinile personale. Nu este permis accesul pelerinilor cu autobuzele speciale.
Totodată, pelerinii trebuie să poarte masca şi să respecte distanţa de 1,5 metri. La locul evenimentului vor exista puncte de control pentru monitorizarea simptomelor COVID-19.
Anul trecut, pelerinajul nu s-a ținut din cauza pandemiei de coronavirus.
Maratonul de vaccinare începe azi
Pelerinajul religios coincide cu debutul maratonului de vaccinare de la Miercurea Ciuc, care va fi organizat în curtea spitalului din apropierea bisericii franciscane.
Direcția de Sănătate Publică Harghita, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență organizează, în perioada 21-23 mai, maratonul „Împreună împotriva pandemiei”.
Programul maratonului de vaccinare:
- vineri 21 mai 2021 între orele 15:00 și 20:00;
- sâmbătă, 22 mai 2021 între orele 08:00 și 20:00;
- duminică 23 mai 2021 între orele 08:00 și 15:00.
Astfel, persoanele care au împlinit peste 16 ani se pot vaccina, fără programare, cu serul Pfizer-BioNTech (pentru persoane care au împlinit 16 ani) și cu serul Johnson&Johnson (monodoză, pentru persoane care au împlinit 18 ani).
Foto: Agerpres
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro