UPDATE 19:50. O asociație pentru protecția animalelor a trimis un TIR pentru a prelua caii. Au fost găsiți circa 10 cai.

UPDATE 17:46. Echipa Libertatea, care s-a deplasat în zonă, a găsit caii tot pe marginea lacului Zarguzon din Techirghiol.

UPDATE 13:10. La această oră, la fața locului se află poliția și reprezentați ai DSVSA Constanţa, a anunțat Asociația pentru Protecția Animalelor Kola Kariola pe Facebook.


„Se trage un semnal de alarmă despre starea incredibilă a 40 de cai din Techirghiol, aflaţi pe marginea lacului Zarguzon. Este evident că niciun ONG din România nu poate prelua 40 de cai! Este clar o problemă pe care trebuie să o gestioneze şi să o rezolve statul român. Haideţi, vă rog, să facem sesizări către DSVSA Constanţa”, este mesajul postat pe pagina Asociaţiei Kola Kariola, alături de imaginile cu caii.

Asociaţia precizează că a preluat clipul video de pe pagina oficială a rapper-ului Puya, care la rândul lui a făcut un apel pentru salvarea cailor.

„Am primit clipul ăsta de la o persoană care m-a rugat să o ajut să facă situaţia cât mai cunoscută. În Techirghiol, pe marginea lacului Zarguzon, peste 40 de cai sunt ţinuţi legaţi în frig şi în mizerie, fără mâncare şi mulţi dintre ei se îmbolnăvesc şi mor. Autorităţile n-au făcut nimic până acum, dar poate dacă distribuim cât mai mulţi o să se sesizeze cineva şi o să-i ia de acolo, de unde sunt condamnaţi la moarte sigură”, a scris Puya pe Facebook.

DSVSA Constanţa face verificări

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, Irina Topoleanu, a declarat pentru News.ro că reprezentanţii instituţiei vor lua măsurile care se impun în acest caz şi vor prelua caii aflaţi în zona respectivă.

„Ne-am autosesizat despre această situaţie de pe reţeaua de socializare. Colegii împreună cu Poliţia sunt în drum spre acel loc, vor merge acolo, vor încerca să identifice proprietarul animalelor şi vor lua măsurile care se impun. De asemenea, se încearcă găsirea proprietarului şi aplicarea sancţiunilor care se cuvin, iar ulterior preluarea animalelor de acolo şi asigurarea hranei pentru a fi în siguranţă”, a afirmat Irina Topoleanu.

Aceasta a explicat că în zonă nu sunt ferme şi, deocamdată, nu se cunoaşte de unde sunt caii.

Topoleanu a menţionat că proprietarul sau proprietarii ar putea fi sancţionaţi pentru abandonarea animalelor pe domeniul public şi pentru lipsa îngrijirii acestora.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

 
 

Urmărește-ne pe Google News