Cumpărăturile de alimente sunt sarcina cea mai „automatizabilă”, în timp ce la polul opus este îngrijirea copiilor. „Un procent de doar 28% din munca de îngrijire, inclusiv activități precum supravegherea copilului, însoțirea copilului sau îngrijirea unui membru în vârstă al familiei, a fost prezis a fi automatizat. Cu toate acestea, 44% din activitățile casnice, inclusiv gătitul, curățenia și cumpărăturile, au fost considerate a fi automatizabile”, a explicat Dr. Lulu Shi, cercetător postdoctoral la Oxford Internet Institute și lector la Departamentul de Educație al Universității Oxford.
Potrivit cercetărilor acestora, în medie 39% din timpul petrecut pentru activități casnice poate fi automatizat în următorii zece ani.
Nu vom mai pierde atât timp la cumpărături
Experții au prezis că timpul petrecut în prezent pentru cumpărăturile alimentare va scădea cu aproape 60% în 10 ani. Alte sarcini casnice repetitive, cum ar fi gătitul și curățenia, au fost, de asemenea, considerate ca fiind pregătite pentru automatizare, experții prezicând că timpul pe care oamenii îl petrec în prezent pentru aceste sarcini se va reduce cu 46% în următorii zece ani.
Între timp, respondenții au considerat că timpul petrecut pentru îngrijirea fizică a copiilor va fi redus cu doar 21% ca urmare a automatizării.
„Am constatat că experții de sex masculin și feminin au avut așteptări diferite în ceea ce privește automatizarea muncii casnice, reflectând potențial diferențele dintre experiențele lor de viață cu tehnologia, precum și implicarea lor în munca casnică și de îngrijire”, a explicat Ekaterina Hertog, profesor asociat la AI și societate, Oxford Internet Institute și Ethics in AI Institute, Oxford Department of Philosophy.
Experții cu sediul în Marea Britanie au considerat că automatizarea ar putea reduce timpul de muncă domestică cu 42%, față de reducerea de 36% preconizată de respondenții japonezi. Autorii susțin că această diferențe ar putea veni din faptul că tehnologia este asociată mai mult cu înlocuirea forței de muncă în Marea Britanie.
„În Japonia, majoritatea experților în inteligență artificială sunt bărbați. Întrucât experții de sex masculin din Japonia se așteaptă ca automatizarea casnică să economisească mult mai puțin timp în comparație cu omologii lor din Marea Britanie, acest lucru poate însemna că cercetarea și dezvoltarea în acest domeniu nu beneficiază de atenția pe care o merită, iar automatizarea casnică poate fi întârziată în Japonia. Acest lucru este alarmant pentru mine, ca femeie, și spun că trebuie să extindem numărul femeilor experte în inteligență artificială”, a spus Nobuko Nagase, profesoară de economie a muncii și politică socială la Universitatea Ochanomizu.
Disparitatea femei-bărbați
Studiile anterioare arată că persoanele din Marea Britanie cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani alocă aproape 50% din timpul lor de muncă și de studiu pentru activități casnice neplătite, cum ar fi gătitul, curățenia și îngrijirea. Așadar, aceste ultime constatări ale cercetătorilor de la Oxford și din Japonia sugerează o potențială creștere a timpului liber pe măsură ce unele dintre sarcinile casnice sunt automatizate.
În Regatul Unit, bărbații care muncesc petrec aproximativ jumătate din timpul lor cu munca domestică neplătită decât femeile care muncesc. Iar în Japonia, diferența de timp petrecut cu sarcinile casnice este mai evidentă, bărbații japonezi petrecând doar 18% din timpul petrecut de femei cu sarcinile casnice.
La acest studiu au participat 29 de bărbați și femei experți în IA din Regatul Unit și 36 de experți din Japonia. Aceștia au fost rugați să estimeze gradul în care 17 sarcini casnice și de îngrijire ar putea fi automatizate în următorul deceniu. Eșantionul divers al studiului nu este reprezentativ din punct de vedere statistic, dar, notează autorii, trecutul experților oferă posibilitatea de a contextualiza previziunile lor.