Dacă proiectul de lege al celor doi aleşi, motivat de supraaglomerarea din puşcării şi implicit de nerespectarea standardelor europenene în materie, ce impun un spatiu de minimum 4 metri pătraţi pentru un singur arestat, va intra în vigoare, 4.000 deţinuţi, din cei 31.746 câţi sunt “cazaţi” în sistemul penitenciar, ar putea fi graţiaţi, dacă infracţiunile pentru care au fost închişi nu reprezintă un pericol social ridicat. De aceeaşi măsură s-ar putea bucura şi minorii delincvenţi, care au fost băgaţi şcolile de corecţie.
Nu vor beneficia de prevederile legii cei care au săvârşit infracţiuni contra siguranţei statului, infracţiuni de omor, vătămare corporală gravă, loviri sau lovituri cauzatoare de moarte, lipsire de libertate în mod ilegal, viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală, incest, tâlhărie, înşelăciune, delapidare, ultraj, tortură, evadare, falsificarea de monede, trafic de droguri sau proxenetism.
“Eu mă gândesc la oamenii care stau nevinovaţi în puşcărie sau la cei care au greşit şi vor să se îndrepte”, a spus deputatul minorităţii rrome, Nicolae Păun.
Legea l-ar putea favoriza şi pe Adrian Năstase
Proiectul de lege iniţiat de deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun ar putea să-l ajute şi pe Adrian Năstase să părăsească puşcăria. Infracţiunea pentru care acesta a ajuns în spatele gratiilor, aceea de deturnare de fonduri în beneficiul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2004, nu reprezintă un pericol social grav şi nici nu are risc de recidivă, ceea ce înseamnă că fostul politician ar îndeplini condiţiile necesare graţierii cerute de noul proiect de lege.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro