Peste o sută de jurnalişti din presa străină au fost convocaţi la o bază militară din nordul Tel Avivului pentru a viziona acest film horror de 43 de minute şi 44 de secunde, care însumează imagini surprinse de camerele GoPro pe care membri Hamas le aveau asupra lor în momentul atacului, dar şi cele înregistrate de camerele de securitate ale kibbutzurilor unde au avut loc crimele, de camerele de supraveghere instalate pe drumurile publice, de camerele de bord şi de videoclipurile înregistrate cu telefoanele chiar de către victime, militari şi angajaţi ai serviciilor medicale.

„Ceea ce se vede în imagini sunt crime împotriva umanităţii”, a spus purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, înainte de vizionare. „Ele arată că teroriştii Hamas au intrat în Israel cu unicul scop de a ucide civili”, a subliniat el. „De ce ar lua o persoană (o cameră) GoPro (într-un astfel de atac)?”, s-a întrebat Hagari, citat de The Times of Israel. Răspunsul îl dă tot el: „Pentru că este mândră de ceea ce face”.

Într-una dintre înregistrări, membri ai Hamas îmbrăcaţi în uniforme IDF (armata israeliană), fac semn maşinilor că pot să treacă, după care deschid focul şi ucid pasagerii, relatează The Times of Israel. Sunt filmate cadavre scoase din autovehicule şi lăsate în mijlocul drumului, după ce membri Hamas scotocesc printre bunurile celor ucişi şi, în unele cazuri, fură maşinile ciuruite de gloanţe şi pline de sânge.

Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România
Recomandări
Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România
 

Într-o altă înregistrare, făcută după încheierea unui atac, o israeliancă încearcă să identifice cadavrul parţial carbonizat al unei femei, care are rochia ridicată şi nu poartă lenjerie intimă. General-maiorul Mickey Edelstein, care a organizat un briefing cu jurnaliştii străini după vizionarea materialelor, a declarat: „avem dovezi” de viol, dar „nu vi le putem prezenta”, refuzând să intre în detalii.

Într-un alt videoclip, primii oameni care au intervenit în ajutorul celor atacați sunt văzuți turnând apă îmbuteliată peste corpurile care încă ardeau mocnit, sperând să stingă jarul rămas.

În altul, un bărbat se zvârcolește pe pământ, sângerând din stomac, în timp ce un terorist încearcă în mod repetat să-l decapiteze cu un utilaj agricol. Bărbatul pare să fie din sud-estul Asiei, posibil unul dintre muncitorii agricoli străini din Israel.

Publicaţia israeliană The Times of Israel, care a estimat la 200 numărul jurnaliştilor străini care au văzut materialele audiovizuale, a relatat că ziariştilor nu li s-a permis să înregistreze vizionarea.

Viitorul automobilelor pe hidrogen și al hibridelor nu sună bine. Explicațiile a doi experți: „Zilele lor sunt numărate” I Interviu
Recomandări
Viitorul automobilelor pe hidrogen și al hibridelor nu sună bine. Explicațiile a doi experți: „Zilele lor sunt numărate” I Interviu

Potrivit EFE, una dintre înregistrările cel mai greu de privit şi care a stârnit o mare emoţie în rândul reporterilor din sală a fost cea în care poate fi văzut un tată cu cei doi băieţi ai săi, de 10 şi 12 ani, abia treziţi din somn, încă în pijamale, care ies să se refugieze în buncărul din curtea casei lor dintr-unul din kibbutzurile aflate foarte aproape de Fâşia Gaza, când aud împuşcături şi explozii.

Doi membri ai Hamas înarmaţi până în dinţi îi văd intrând şi aruncă o grenadă în direcţia buncărului. Tatăl acţionează ca un scut uman pentru a-şi proteja copiii. Băieţii ies plângând și plini de sânge din adăpost, un membru al Hamas îi duce în casă şi le oferă apă şi Coca-Cola din frigiderul familiei, în timp ce copiii, în stare de şoc, plâng şi ţipă.

„Tata e mort, nu a fost o farsă”, spune cel mic dintre băieți, după ce fug înapoi în casa lor. „Știu, am văzut”, răspunde fratele său, țipând mai târziu: „De ce sunt în viață?”, în timp ce încearcă să-şi consoleze fratele, care îi spune că nu vede cu un ochi. Secvenţa şocantă îmbină ceea ce a fost surprins de camerele de securitate din interiorul casei şi cele ale kibbutzului, amplasate în curtea exterioară.

Culmea interceptărilor. Fost șef de la Imigrări Caraș-Severin, acuzat de corupție, înregistrat de DNA în timp ce vorbește singur: „Care … e ăsta!? Nu înțeleg”
Recomandări
Culmea interceptărilor. Fost șef de la Imigrări Caraș-Severin, acuzat de corupție, înregistrat de DNA în timp ce vorbește singur: „Care … e ăsta!? Nu înțeleg”

Câteva minute mai târziu, se vede sosind mama copiilor, însoţită de doi paznici de kibbutz, care găsesc cadavrul tatălui în uşa buncărului. În această înregistrare fără sunet, ţipătul tăcut de durere al femeii transcende ecranul şi imediat se poate vedea cum paznicii încearcă să o calmeze, să-i acopere gura ca să nu fie auzită şi o duc undeva la adăpost, descrie toată scena EFE.

Astfel se încheie această înregistrare, dar urmează zeci de alte înregistrări video cu alte atacuri asupra caselor din kibbutzurile aflate în apropierea enclavei palestiniene, sau cu masacrul de la festivalul de muzică electronică de la Reim: mulţi s-au ascuns în toaletele portabile sau sub maşini, militanții Hamas i-au împuşcat fără milă, asigurându-se că nu scapă cu viaţă.

Armata israeliană a prezentat și imagini din interiorul Gazei, care au fost încărcate pe rețelele de socializare în ziua atacului. Într-un videoclip, un soldat însângerat al IDF este scos dintr-o mașină – nu este clar dacă este mort sau viu – aruncat la pământ, lovit cu piciorul și bătut de o mulțime de palestinieni.

Într-o altă secvență, o fată, despre care presa israeliană a scris că este un soldat de 19 ani, poartă pantaloni de trening însângerați în timp ce este târâtă afară din portbagajul unei mașini, într-un cor de urale. Un bărbat strigă în engleză: „Ești în Gaza!”.

O mare parte dintre imagini au fost extrase, după ce au fost analizate în prealabil de autorităţi, de pe camerele GoPro purtate asupra lor de cei aproximativ 1.500 de membri ai Hamas care au murit în luptele cu trupele israeliene.

De acolo au fost recuperate cele mai dure fragmente, potrivit EFE: într-o înregistrare se vede cum membri Hamas ucid o tânără care se ascunde sub o masă, implorându-i să nu o omoare, sau cum omoară un bărbat, în timp ce strigă în arabă „Allahu Akbar” (Dumnezeu este mare).

Se aude şi cum un membru al Hamas îşi sună părinţii aflaţi în Gaza de pe telefonul uneia dintre victimele sale. „Uitaţi-vă la fotografiile pe care vi le-am trimis pe WhatsApp. Am omorât zece. Am sânge de evreu pe mâini. Sper că sunteţi mândri de mine”, le spune părinţilor săi, care speriaţi şi plângând îi cer să vină acasă.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a recunoscut că în ultimele zile s-au confruntat cu „dilema” dacă să arate şi să difuzeze aceste imagini, dar a clarificat că ele fac parte din procesul intern de care Israelul are nevoie pentru a „înţelege de ce este în război”.

„Nu are nimic de-a face cu palestinienii sau islamul, este vorba de a nu permite terorii să guverneze”, a spus Hagari, într-o referire la Hamas, care conduce Fâşia Gaza din 2007. Armata Israeliană a mai anunțat că 1.400 de israelieni au murit în atacul declanșat de Hamas pe 7 octombrie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (9)

Luizamatza   •   26.10.2023, 09:47

Inteligenta nu este punctul lor forte, al teroristilor, si acum se mai intreaba de ce ii bombardeaza.

Simona.T   •   25.10.2023, 15:13

Idioti pana la capat, acum sunt si probe impotriva lor

K476   •   24.10.2023, 17:19

Propaganda Cumplit incearca sa impresioneze presa, dar dupa gard sunt de 4 ori mai multe povesti similare. Mie cu toata tehnologia, cu profesionisti, mi-ar fi rusine sa spun ca sunt in razboi cu niste primitivi inarmati cu improvizatii. In nici un caz nu as prelua modelul, sa fac de 5 ori mai rau... Sa ma lupt ca armata australiana cu pasarile emu si sa pretind empatie internationala? Rusine

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
Știrileprotv.ro
Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
FANATIK.RO
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
FANATIK.RO
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Unica.ro
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Financiarul.ro
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Observatornews.ro
"Testez iubiţi, soţi, amanţi". Un trend de pe TikTok a devenit motiv de înșelăciune. Cum rămân fără banii oamenii care cad în plasa anunțului
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2024. Leii este posibil să aibă parte de discuții în contradictoriu și chiar dispute aprinse cu cei din anturajul apropiat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI