Singurul dosar în care au fost puși sub acuzare zece suspecți e cel instrumentat de Parchetul General, în cazul incendiului de la Spitalul Județean din Piatra Neamț. Dar între timp, ancheta s-a complicat, spun surse judiciare pentru Libertatea.
Piatra Neamț: cauza incendiului e incertă
În seara zilei de 14 noiembrie 2020, focul a cuprins secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț. „În urma incendiului, zece pacienți care se aflau în stare critică și primeau îngrijiri în secția ATI și-au pierdut viața. Este vorba de șapte bărbați și trei femei cu vârste cuprinse între 67 și 86 de ani”, anunța conducerea spitalului.
Un an mai târziu, Parchetul General, care a preluat ancheta, preciza că incendiul „a avut ca urmări moartea a 9 pacienți”. O asistentă și un medic au fost răniți.
- Data producerii incendiului: 14 noiembrie 2020
- Victime decedate: 9
- Victime rănite: 2
În octombrie anul trecut, Parchetul General anunța că șase foști manageri interimari ai spitalului, două asistente și șeful secției ATI, toți având calitatea de suspecți în dosar, sunt acuzați de ucidere din culpă, de vătămare corporală din culpă și de distrugere din culpă în formă calificată. Un medic de la ATI e cercetat pentru favorizarea făptuitorului.
Procurorii precizau atunci că o „lumânare tip candelă ar fi constituit sursă de inițiere a focului”.
„A fost concluzia celor de la Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice din Iași”, a declarat, pentru Libertatea, o sursă din anchetă. „După incendiu, s-a găsit un rest din lumânare, pe noptiera unui pacient. Dar în apropiere era și un injectomat care funcționa defectuos, iar experții de la INSEMEX au spus ulterior, în raportul lor, că nu exclud ca un scurtcircuit la acest aparat să fi declanșat incendiul. Expertizele se bat cap în cap”, spune investigatorul, care adaugă că acum sunt așteptate rezultatele unui supliment de expertiză, ce ar trebui să stabilească, cu exactitate, cauza incendiului.
Oficial, Parchetul General a precizat, la solicitarea Libertatea, că în acest caz, procurorii așteaptă acum finalizarea unor „lucrări expertale în domeniul construcţiilor şi instalaţiilor, al proceselor pirogene, al sănătăţii şi securităţii în muncă”, dar și rapoartele de expertiză medico-legală, în cazul a două dintre victime.
Incendiul de la „Matei Balș”: se fac 26 de autopsii
- Data producerii incendiului: 29 ianuarie 2021
- Victime decedate: 26
Focul a izbucnit dimineața, în jurul orei 5:00, într-un salon al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balş din București. 5 pacienți au decedat pe loc, iar alți 53 au fost transferați atunci la alte spitale din Capitală.
Ancheta e condusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Procurorii precizează, într-un răspuns transmis către Libertatea, că „în cauză a fost dispusă efectuarea a 26 de expertize medico-legale de autopsie, în vederea stabilirii legăturii de cauzalitate între evenimentul cercetat și deces”. Până acum, „au fost finalizate 18 rapoarte de expertiză medico-legală”.
În acest dosar, au fost audiați martori, dar și rudele celor decedați, s-a efectuat expertiza tehnică de către INSEMEX Petroșani, au fost ridicate imagini de pe camerele de supraveghere video din zonă, dar și înscrisuri, ce au devenit probe în dosar.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București efectuează cercetări „sub aspectul infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru”. Până acum, nimeni nu a fost pus sub acuzare.
Incendiul de la Constanța și „statul eșuat”
Pe 1 octombrie 2021, a izbucnit un nou incendiu la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. 7 pacienți au murit în salonul cuprins de flăcări.
În aceeași zi, Klaus Iohannis a declarat, „îngrozit de tragedie”, că, „din păcate, statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”.
- Data producerii incendiului: 1 octombrie 2021
- Victime decedate: 7
Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Procurorii au precizat, la cererea Libertatea, că în acest caz se fac cercetări „in rem, sub aspectul săvârșirii prezumtive a infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și distrugere calificată din culpă”. Până acum, nimeni nu a fost pus sub acuzare.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Libertatea, că pe imaginile surprinse de camerele video din acel salon se vede cum unul dintre neoane pică din tavan, iar apoi izbucnește incendiul.
Oficial, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa nu confirmă, dar nici nu infirmă informația. Spune doar că, în ultimul an, „au fost efectuate ritmic acte de cercetare penală” și enumeră cercetarea la fața locului, autopsia victimelor și identificarea lor, în baza unor expertize genetice, audierea de persoane vătămate, părți civile sau martori și ridicarea unor documente, de la spital sau de la autoritățile publice.
Procurorii spun că așteaptă acum finalizarea unui raport de „expertiză criminalistică complexă a incendiilor”.
La Ploiești se așteaptă expertiza pirotehnică
La o lună după incendiul din Constanța, focul a izbucnit în Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean din Ploiești. Doi pacienți au murit carbonizați, iar o infirmieră a suferit arsuri.
- Data producerii incendiului: 11 noiembrie 2021
- Victime decedate: 2
- Victime rănite: 1
În acest caz, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova efectuează cercetări in rem pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă, neluarea și, respectiv, nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă. Nici în acest dosar nimeni nu a fost pus sub acuzare, până acum.
„Referitor la actele procedurale efectuate până la acest moment, putem preciza doar faptul că au fost dispuse activități investigative şi probatorii complexe, printre care constatări criminalistice și o expertiză tehnică pirotehnică (în prezent se așteaptă rezultatul ultimei)”, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, la solicitarea Libertatea.
Foto: Vlad Chirea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro