46% dintre candidați au încercat să-și schimbe jobul cel puțin o dată în ultima lună

Comentează
unsplash

Salariul afișat, feedback-ul de la angajator și un număr mai mare de joburi disponibile sunt principalele așteptări pe care le au candidații atunci când caută un loc de muncă

46% dintre candidații participanți la cel mai recent studiu de piață realizat de eJobs România și Reveal Marketing Research au declarat că s-au aflat în mod activ în căutarea unui loc de muncă în ultima lună. Situația financiară a fost principalul factor care i-a determinat să facă acest pas, 32% fiind nemulțumiți de salariul lor la momentul participării la sondaj. 78% dintre respondenți spun că au simțit că a crescut nivelul competiției pentru joburile existente în piață, iar 77% au început să aplice la mai multe poziții decât înainte pentru a-și creste șansele de a fi contactați de recrutori. „Tot în același scop, respectiv acela de a își găsi mai repede un job nou, 35% dintre respondenți au pus că ar fi dispuși să schimbe domeniul de activitate, 25% ar accepta un program de lucru mai puțin flexibil, 24% nu ar refuza un loc de muncă aflat la distanță mai mare de casă, iar 23% s-ar angaja pe o poziție sub nivelul lor de experiență sau calificare. Alte compromisuri pe care le-ar face în această perioadă sunt legate de perspectiva de a lucra exclusiv de la birou, renunțând la munca remote, un salariu mai mic decât cel actual sau mai puține beneficii extrasalariale. Doar 6% nu ar face niciun compromis în momentul de față pentru a se angaja mai rapid. Această schimbare de abordare a candidaților cu privire la locul de muncă a fost puternic influențată de contextul economic al ultimului an. În medie, pentru fiecare job disponibil pe eJobs.ro avem 65 de aplicări, concurența între candidați fiind în creștere față de anul trecut”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

De altfel, influențați de situația economică actuală, 38% dintre cei care au participat la cercetare vor să își găsească un al doilea job sau un proiect suplimentar pe care îl pot face în timpul liber astfel încât să câștige mai mulți bani, 37% vor să își schimbe jobul și să se angajeze pe un salariu mai mare, în timp ce 22% spun că apreciază mai mult decât oricând stabilitatea pe care o au la jobul actual. 17% spun că, dimpotrivă, se tem să facă o schimbare de job în această perioadă, chiar dacă, la locul de muncă actual, nu sunt pe deplin mulțumiți.

Pentru cei care iau în calcul o angajare nouă sau chiar au început demersurile în acest sens, principalele așteptări pe care le au de la angajatori sunt legate de afișarea salariului în anunțul de angajare, feedback-ul transmis de recrutor în urma aplicării la job, dar și lărgirea bazinului de oportunități de muncă. „În ceea ce privește transparența salarială, angajatorii încă păstrează un anumit nivel de reținere în a afișa salariile atunci când postează un anunț. În continuare, doar aproximativ 40% dintre joburile de pe eJobs.ro au salariul publicat, în cea mai mare parte a cazurilor fiind vorba despre poziții entry level din industrii precum retail, transport / logistică, asigurări, producție sau construcții”, detaliază Raluca Dumitra.

Studiul realizat de eJobs România și Reveal Marketing Research mai arată că 7 din 10 candidați folosesc platformele de recrutare online pentru a găsi locuri de muncă.

Cercetarea de piață a fost realizată în luna august, pe un eșantion de 1.206 respondenți. Dintre aceștia, 903 s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă în ultimii doi ani.

În acest moment, peste 17.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro și 9.000 pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs România și dedicată candidaților care își doresc să se angajeze rapid, fără a mai trece prin pașii tradiționali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV.

***

Despre eJobs

eJobs este cea mai de încredere platformă de locuri de muncă din România, prin care ai acces gratuit la zeci de mii de joburi verificate manual. Pe eJobs, toate companiile sunt verificate, ai anunțuri cu salarii afișate, joburi din toate domeniile și industriile, locuri de muncă remote și în străinătate. În plus, găsești o mulțime de articole și sfaturi de carieră, dar și un calculator salarial prin care poți vedea dacă ești plătit corect. Pentru recrutori și angajatori, eJobs oferă acces la o bază de peste 3.5 milioane de CV-uri, precum și o mulțime de soluții de recrutare eficiente. Pe lângă anunțuri de angajare și căutarea în baza de data, prin eJobs poți avea acces în plus la campanii de recrutare digitalizată sau chiar la soluții super personalizate prin agenția de recrutare Skilld. Mai mult, tot datorită eJobs, experții în resurse umane au acces la We Are HR, platforma de conținut dedicată specialiștilor în HR și managerilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Sediu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI)
21:37
Aplicatia MyEterra a căzut. Proprietarii nu mai pot solicita documente cadastrale online
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
20:46
Ce ar însemna deschiderea procedurii de insolvență în cazul AnimaWings pentru pasageri și cum își pot recupera banii pe cursele anulate
MONDEN
Dan Negru a avut-o în emisiunea „The Floor” pe Andreea Roată-Dumitru, urmașa lui Moș Ion Roată  | sursa foto: Kanal D
17:53
Cine este urmașa lui Moș Ion Roată: „E dovedit. M-am dus în arhive și am descoperit”. Reacția lui Dan Negru când a aflat
Radu Vâlcan
Exclusiv
17:36
Planul lui Radu Vâlcan pentru aniversarea Adelei Popescu depinde de Pro TV: „Poate obține o derogare de la filmări”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
15:19
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
08:52
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
22:35
Unde dispare de fapt grăsimea din corp când slăbim: cercetătorii au desființat cel mai mare mit despre transpirație și pierderea în greutate
22:15
Medicii i-au amputat piciorul greșit unei femei, în SUA. Patru luni mai târziu și-a pierdut și celălalt picior
21:46
„Mai rapidă ca o mașină de Formula 1”. Momentul în care o dronă interceptoare ucraineană care a prins 425 km/ h doboară o țintă rusească
21:45
Pământul a depășit deja 7 din cele 9 „limite vitale” ale sale și se apropie de abisul climatic
TRENDING
17:33
Cine sunt frații Pandel, patronii AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență și a anulat o parte din zboruri
30 sept.
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
21:50
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
07:00
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
A supraviețuit injecției letale și s-a trezit pe masa de execuție. Sursă foto captură video Youtube
21:16
S-a trezit după două injecții letale eșuate. Întrebarea tulburătoare pusă de Christa Pike după execuție
Un angajat a fost concediat după 22 de ani de muncă pentru că îi era frică să zboare cu avionul. Sursă foto: Hepta.
20:13
Un angajat concediat după 22 de ani de muncă pentru că îi era frică să zboare cu avionul a primit despăgubiri de 52.000 de euro în instanță
O femeie cu pulover în dungi care ține un portofel în mână
20:02
A cumpărat un portofel second-hand și a găsit 100 de dolari în interior. Detaliul care a făcut descoperirea specială: „Cea mai bună achiziție”
patru ceasuri cronograf marca rolex model daytona. modele speciale cu diverse diamante si pietre pretioase pe carcasa si bezel. cadrane colorate. in drepta un om la pupitru de la licitatia phillips
19:05
Rolex a vândut patru Daytona unicate cu peste 40 de milioane de euro. Banii merg către fundațiile lui Federer și DiCaprio
Dr Monica Trofin-Bănescu și Dorin Chioțea la „Bine pentru tine”
17:11
Dr. Monica Trofin-Bănescu la „Bine pentru tine”, despre sănătatea inimii: cum prevenim ateroscleroza și atacul de cord
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
O ambulanță care circulă cu viteză pe șosea.
19:05
Un muncitor român a murit după ce a căzut de la aproape 20 de metri, în Viena. Bărbatul lucra pe terasa unui apartament
O aeronavă Animawings (Airbus A320-214) cu numărul de înmatriculare YR-AGD, surprinsă în timp ce decolează de pe pistă
18:51
AnimaWings a cerut insolvența, iar zeci de curse sunt anulate. Ce pot face românii care s-au trezit cu zborul anulat și cum își pot salva vacanța. Explicațiile companiei aeriene
Centrala nucleară Cernavodă. Foto: Profimedia Images
18:27
Centrala de la Cernavodă rămâne oprită, guvernul a prelungit starea de alertă în energie cu încă o lună
Mai multe mașini în parcare
16:19
Mașini second-hand de peste 38 de milioane de euro, verificate de ANAF. Firme alese „în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF”
Harta conductelor regionale
Analiză
21:17
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?