Inspectorii din cadrul companiei cu sprijinul Poliţiei de Transport Feroviar au organizat o acţiune de combatere a călătoriei fără bilet în cinci trenuri de călători care circulă pe relaţia Bucureşti – Constanţa.

Acţiunea s-a încheiat prin depistarea a 473 de călători fără legitimaţii de călătorie, cărora li s-au eliberat bilete în tren în valoare de 5.474 lei. Astfel de acţiuni se vor organiza şi pe viitor, în special pe perioada sezonului estival, având ca scop oferirea unor condiţii cât mai civilizate de călătorie cu trenul şi combatarea călătoriei frauduloase.

 
 

Urmărește-ne pe Google News