”Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) a încheiat, cu avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, un acord de donaţie cu Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) şi Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA) cu scopul de a contracara criza de Euthyrox din ţară. Medicamentul Eutirox 100 mcg donat este importat din Spania, cu respectarea legislaţiei române în vigoare, autorizat de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi este echivalentul produsului comercializat în România sub denumirea de Euthyrox 100 mcg”, se precizează într-un comunicat al asociației.

Valoarea totală a celor 5.000 de cutii de Euthyrox 100mcg este de 85.839 de lei.

Medicamentele vor fi  disponibile începând cu data de 20 mai în farmacii din Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Oradea, Buzău, Timişoara, Cluj-Napoca şi Craiova.

Pacienţii care au nevoie de acest medicament în tratamentul curent se vor prezenta la farmacie cu reţeta, scrisoarea medicală sau alt document eliberat de medic care recomandă un tratament cu Euthyrox. Persoanele care nu se pot deplasa pot trimite un reprezentant la farmacie cu o copie după documentele precizate mai sus.

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Acest medicament este folosit în tratamentul pacienţilor cu afecţiuni tiroidiene, în patologia guşii benigne sau maligne ale adultului, în completarea deficitelor de substituţie cu hormoni tiroidieni, în hipotiroidie sau în cazul extirpărilor totale sau parţiale ale tiroidei.

Se estimează că în România sunt în jur de 500.000 de pacienţi cu afecţiuni tiroidiene care au ca recomandare tratamentul cu acest medicament.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI