Accidentul din Alba a avut loc în noaptea de 28 august 2023 și a avut consecințe mai grave (n.r. – trei oameni și-au pierdut viața) în raport cu cel produs în 19 august 2023, la 2 Mai. Diferența față de tragedia provocată de Vlad Pascu lângă localitatea Vama Veche este reprezentată de faptul că șoferul din Alba, Eduard Norbert Palko, nu a părăsit locul accidentului.
Magistratul de la Judecătoria Alba Iulia a ținut seama, potrivit motivării sentinței, de faptul că șoferul vinovat a recunoscut faptele, le-a cerut iertare părinților victimelor, este integrat în societate. Pe deasupra, magistratul a considerat că și tinerii decedați au fost vinovați în procent de 10%.
Aceștia mergeau pe acostamentul șoselei fără veste reflectorizante și pe partea opusă celei în care ar fi trebuit să se deplaseze potrivit legislației. Eduard Norbert Palko a primit 4 ani și 6 luni pentru ucidere din culpă cu peste două victime (din maximumul de 7 ani și 6 luni) și un an și 6 luni (din maximumul de 5 ani) pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Prin contopire, a rezultat condamnarea la 5 ani de închisoare în regim de detenție.
Șoferul a declarat că anterior a consumat șapte beri și 100 de mililitri de whisky, rezultând o alcoolemie de 1,94 g/l alcool pur în sânge, la prima probă prelevată la unitatea medicală din Alba Iulia. Instanța a acordat, în total, daune morale în valoare de 895.000 de euro, din care 500.000 de euro pentru părinții celor trei victime.
Este una dintre primele sentințe date după intrarea în vigoare a „Legii Anastasia”, potrivit căreia șoferii care provoacă accidente rutiere mortale, după ce s-au urcat la volan băuți sau sub influența drogurilor, nu pot primi condamnări cu suspendare.
„Altul ia mai mult pentru că a furat o găină”
Hotărârea a fost deja contestată de părinții victimelor, care s-au declarat șocați de cuantumul pedepsei stabilite de judecători.
La scurt timp după pronunțarea sentinței, rudele au construit un monument de mici dimensiuni la locul accidentului, aflat la câteva sute de metri de casele lor. „Cum să iei doar cinci ani? Copiii au fost distruși, ca și cum ar fi trecut trenul. Asta nu e lege. Altul ia mai mult pentru că a furat o găină. Îmi plâng copilul zi și noapte”, a spus una dintre mamele prezente la fața locului.
O rudă a victimelor a afirmat în fața audienței că are informații potrivit cărora un vinovat de tâlhărie a primit o pedeapsă de peste 7 ani de închisoare. „E foarte greu cu această hotărâre. L-am văzut pe nepotul meu măcelărit pe drum, mama lui nu poate dormi noaptea, plânge în fiecare zi. Toți sunt foarte afectați”, a afirmat unchiul unuia dintre tinerii morți.
O bunică și-a amintit de Legea Anastasia și a răbufnit: „Unde este această lege? Am avut încredere în justiție, dar nu își face treaba. Trebuie dată pedeapsa pe care o merită. El este liber acum, iar copiii noștri sunt îngropați în pământ”.
Eduard Norbert Palko a fost eliberat din arest preventiv în decembrie 2023, în urma unor „bâlbâieli” administrative întâmplate la Judecătoria Alba Iulia. Printre altele, procurorul a solicitat instanței prea târziu prelungirea măsurii.
Oamenii susțin că nu pot fi „cumpărați” cu daune morale și vor o pedeapsă pe măsură pentru șoferul criminal. „Banii nu ne încălzesc cu nimic, cine îmi dă copilul meu de 17 ani înapoi, care își întreținea frații. Poate să îmi dea oricâte daune, pentru că nu va acoperi nimic din durerea mea”, a completat mama tânărului decedat. Victimele provin din comunitatea de romi care trăiește în localitatea Sântimbru Fabrică, la fel de defavorizată ca multe alte zone de acest tip din România.
Cum s-a întâmplat accidentul
În rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia se susține că „în momentul în care a ajuns în localitatea Sântimbru Fabrică, având o viteză de aproximativ 119 km/oră (în zonă era limită de 50 km/h), șoferul „a circulat pe marginea din dreapta a drumului și parțial pe acostament, a efectuat o manevră de redresare înspre stânga pentru a reveni integral pe partea carosabilă, moment în care a lovit cu partea frontal dreapta a autoturismului pe persoanele vătămate, acestea circulând pedestru, unul în fața celuilalt, în această ordine, pe partea dreaptă a părții carosabile și pe acostament, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, cauzând decesul persoanelor vătămate”.
O cameră de supraveghere din zonă a surprins că autoturismul a intrat, la un moment dat, în şanţul din dreapta sensului de mers, iar apoi traiectoria farurilor s-a îndreptat spre dreapta, pe câmpul din apropiere, ulterior dispărând în câmp.
Eduard Norbert a declarat că, după ce s-a oprit din consumat alcool, a mers acasă, de unde a luat maşina familiei, cu intenţia de a se deplasa spre Alba Iulia la un prieten. A mai spus că, în timp ce conducea, a văzut tardiv un grup de şase persoane care circulau, o parte dintre ele pe partea carosabilă, altele pe marginea drumului, pe acelaşi sens de mers și imediat a auzit o bubuitură, iar apoi s-a trezit în şanţul din partea dreaptă a drumului.
Declarațiile martorilor
Anchetatorii au audiat mai mulți martori, unul dintre aceștia susținând că grupul celor șase tineri circula pe partea stângă a drumului privit pe direcţia de deplasare Alba Iulia – Teiuș, în șir, „doi fiind mai în faţă, iar trei sau patru în spate, la o distanţă de aproximativ 5-10 metri”. Un alt martor a precizat că i-a atenționat pe tineri să circule cu grijă, având în vedere că este un sector de drum periculos. O femeie a spus că maşina familiei sale, cu care circula în zonă la momentul producerii accidentului, „a fost stropită cu sânge pe parbriz şi era și o bucată mică de componentă umană, ţesut uman”.
Un alt șofer, care circula pe șosea la momentul accidentului, a spus că a trebuit să oprească pentru că un senzor de la mașină i-a transmis că se apropie de un obstacol. De altfel, impactul a fost atât de puternic, încât trupul uneia dintre victime a fost secționat în mai multe părți, care au fost aruncate la zeci de metri distanță. De asemenea, o altă victimă a fost găsită cu craniul și trupul strivite. Cei trei tineri decedați aveau 17, 18 și 25 de ani. Tânărul de 25 de ani trebuia să se căsătorească, logodnica acestuia urmând să nască în perioada următoare.
Salvat de prietenul care l-a tras de haine
Alți trei tineri au scăpat cu viață din accident. Unul dintre ei a afirmat că mergeau în șir indian, în afara acostamentului drumului și, la un moment dat, l-a auzit pe prietenul care se afla lângă el strigând „vine maşina”, „moment în care acesta l-a tras de haine”. Gestul a fost, probabil, unul salvator, cei doi aflându-se în spatele grupului care a fost lovit în plin.
În dosar s-a dispus și realizarea unei expertize tehnice judiciare care a concluzionat că pietonii erau vizibili de la o distanţă de 50-100 de metri, iar acroşarea acestora putea fi evitată printr-o manevră de ocolire sau printr-o manevră combinată de ocolire şi frânare.
În final, judecătorul a reținut un procent de 10% din culpă și în sarcina victimelor. „Inculpatul are culpa majoritară în producerea accidentului raportat la faptul că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie alcoolică de 1,94 g/l la momentul recoltării primei probe, şi a ales să conducă autovehiculul cu o viteză de 119 km/h, într-un mod haotic, efectuând depăşiri în mod periculos. Procentul de 10% reţinut în sarcina celor trei victime se raportează la încălcarea dispoziţiilor art. 72, alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 care prevăd faptul că «Pietonii sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcția lor de mers». Or, victimele se deplasau pe acostament, însă pe partea dreaptă a drumului, aspect care a favorizat producerea evenimentului nefericit”, a susținut magistratul din Alba Iulia.
Eduard Norbet Palko a beneficiat de circumstanțe atenuante și pentru că „regretă în mod real consecinţele acţiunilor sale şi emană un sentiment evident de ruşine”. „Ţinând cont de gravitatea faptelor sale şi a consecinţelor acestora, se are în vedere şi aceea că un inculpat în vârstă de 19 ani a fost capabil să ceară, de două ori, iertare familiilor victimelor, în condiţiile în care judecata a avut loc în şedinţă nepublică, aşadar, fără a mai avea susţinerea psihică a altei persoane decât a apărătorului său ales.
Ceea ce instanţa doreşte să puncteze este că, spre deosebire de alţi inculpaţi, deopotrivă minori şi majori, acesta a înţeles consecinţele faptelor sale şi execută deja două pedepse neprevăzute de legea penală, pe aceea a conştiinţei îngreunate de gravitatea deosebită a consecinţelor şi pe aceea a stigmatizării sociale, care probabil îl vor însoţi pentru tot restul vieţii sale”, a concluzionat judecătorul. Dosarul va fi transferat la Curtea de Apel Alba Iulia, unde se va pronunța sentința definitivă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Florin59 • 09.06.2024, 13:05
Această sentință arată de fapt, cat de proști suntem noi ca nație, in alte părți ale lumii ieșea în stradă toată lumea pentru așa o palmă data poporului român.
Gikson • 06.06.2024, 22:49
Sunt curios ce pedeapsă se aplica dacă victimele erau copii unor politicieni, magistrați sau și mai rău,israelieni în vacanță.
Sorin56 • 06.06.2024, 18:28
Toți juriștii care au pierdut timpul cu elaborarea acestei legi, ar trebui să returneze banii pe care i-au primit în această perioadă. Totul era foarte simplu: conducerea unui vehicul în stare de ebrietate sau drogat trebuie definită drept CRIMĂ CU PREMEDITARE. Fără alte artificii.