ComenteazăÎn luna martie 2019, o mamă din comuna Dobrun, Olt, depunea plângere la Poliţie, în numele fiicei sale, pe atunci în vârstă de 13 ani. Femeia reclama că şoferul microbuzului şcolar i-a agresat sexual copila. Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a decis în august 2019 să claseze dosarul, pe motiv că „fapta nu există”.
Mama, L.B., a contestat decizia, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt i-a dat dreptate şi a dispus, în octombrie 2019, redeschiderea dosarului şi reluarea urmăririi penale. Faptele din dosar au fost „examinate superficial”, scria prim-procurorul Anca Anuţa, ca argument pentru redeschiderea dosarului.
În februarie 2021, după aproape doi ani de când a reclamat fapta, mama minorei a primit în plic o nouă decizie de clasare a dosarului. De data asta, cu un alt motiv: lipsa probelor şi a martorilor. L.B. a contestat şi această ordonanţă de clasare.
„Neconcordanță cu privire la regiunea anatomică”
La reluarea urmăririi penale, pe lângă Mihaela*, fiica lui L.B., au depus mărturie alte patru fete. Toate cele cinci copile au declarat că au fost pipăite fie pe sâni, pe fund, pe picioare, în zona intimă sau sărutate cu forţa de N.M., 62 de ani, pe atunci șofer pe microbuzul școlar.
Procurorul
Mihai-Nicolae Marinel consideră că, de vreme ce faptele nu s-au petrecut în
prezenţa unor martori, nu pot fi probate.
Atingerea piciorului Mihaelei de către şofer „nu rezultă din nicio altă probă decât declaraţia persoanei vătămate”.
Când Mihaela a fost atinsă pe fund de N.M., a existat un martor, o colegă de clasă, dar procurorul Marinel susţine că declaraţia fetei şi cea a colegei sale nu coincid. „Există o neconcordanţă cu privire la regiunea anatomică atinsă de către făptuitor”, întrucât Mihaela a declarat că a fost atinsă deasupra feselor, colega ei a declarat că Mihaela a fost atinsă pe fese.
Cele cinci copile au fost testate psihologic de un expert avizat de Parchet. Expertiza nu a scos la iveală tulburări care să le pună sub semnul întrebării declaraţiile.
Anca*, agresată timp de nouă luni
Din mărturiile fetelor reiese că nu e vorba de incidente izolate, ci de agresiuni repetate, care aveau loc, de obicei, când victimele rămâneau singure în microbuz cu şoferul sau intrau în magazinul acestuia şi el se afla singur la tejghea, fără alte persoane prin preajmă.
În cazul Ancăi, de exemplu, consemnează procurorul Marinel, „faptele de agresiune sexuală la care a fost supusă au început în iulie 2018”, continuând până în primăvara lui 2019.
Prima faptă: fata „a intrat singură în acel magazin pentru a cumpăra diverse produse alimentare şi a constatat că era vânzător N.M., fără ca în acel moment în magazin să se mai afle şi alte persoane. N.M. a ieşit după tejghea, s-a apropiat de aceasta şi fără să îi spună ceva a atins-o cu mâinile pe ambii sâni şi în zona intimă, a introdus mâna prin pantalonii scurţi pe care îi purta şi a atins-o în zona intimă”. Anca avea 11 ani la acea dată.
„Acuzaţia nu s-a putut corobora cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză, nefiind martori oculari, numitul N.M. a negat acuzaţia, iar din interceptarea telefonică a sa nu au rezultat date care să intereseze cercetările în cauză”, a concluzionat procurorul.
Patru astfel de situaţii descrie Anca, în mărturie, care se încheie cu precizarea că bunica ei i-a zis să nu vorbească despre asta cu nimeni, că „ne facem de râs”. Anca este, legal, în grija bunicii, părinţii ei lucrând în străinătate.
Fiecare incident relatat de Anca e anulat de procurorul Marinel cu acelaşi raţionament: „nu au existat martori oculari”, „se constată că există un dubiu care îi va profita făptuitorului”.
„Făptuitorul încerca să se ascundă”
La fel procedează procurorul şi în privinţa celorlalte mărturii ale fetelor: invocă lipsa de probe care să le susţină declaraţiile, precum şi faptul că N.M. neagă şi nu recunoaşte nimic.
La dosar sunt consemnate mărturii indirecte, de la alţi elevi, de la directorul şcolii, care declară că N.M. avea „un comportament jignitor faţă de copii”. În favoarea lui N.M. depune mărturie o vânzătoare de la magazinul lui.
Incriminată în România abia din 2009 (Articolul 219, noul Cod Penal), agresiunea sexuală faţă de minori este o infracţiune greu de probat, în principal, din pricina lipsei martorilor, în majoritatea cazurilor. Una dintre fetiţele interogate în dosar spune, în mărturia ei, că „în momentul în care făptuitorul făcea astfel de fapte, încerca să se ascundă, în sensul să nu fie observat de alte persoane”.
Procurorul Marinel a încercat să coroboreze declaraţiile persoanelor vătămate cu alte dovezi, dar n-a coroborat între ele tocmai aceste declaraţii.
În faptele descrise de cele cinci copile se întrevăd atât un tipar de acţiune, cât și unul comportamental, iar anchetatorii nu au consemnat niciun indiciu că fetele s-ar fi vorbit între ele să declare acelaşi lucru despre N.M.
Vreau doar ca fata mea să aibă parte de dreptate făcută de un judecător.
De altfel, mama Mihaelei afirmă că nu pretinde despăgubiri de la N.M.:
Cazul Sounalet: trei orfani români contra unui „martir”
În anul 2002, procurorii ieşeni au instrumentat un dosar de perversiune sexuală şi corupţie de minori împotriva lui Michel Sounalet, cetăţean francez, în vârstă de 67 de ani la acea dată.
Acuzaţiile împotriva lui Sounalet au fost susţinute în instanţă doar de declaraţiile a trei minori de la un centru de plasament, dintr-o comună ieşeană. Iniţial, şase minori depuseseră mărturie contra lui Sounalet, dar trei şi-au schimbat declaraţia. Procurorii români au reuşit atunci să construiască un caz solid, doar pe baza mărturiilor rămase şi în ciuda unor presiuni publice considerabile.
În favoarea inculpatului, care condusese misiuni umanitare în Africa, au depus mărturie că e „un martir” nevinovat peste 30 de persoane, printre care fondatorul organizaţiei Farmacişti fără Frontiere şi un fost ministru al sănătăţii din Franţa, Bernard Kouchner.
Procesul, care s-a judecat la Urziceni, a fost subiect de prima pagină şi în presa franceză.
În primă instanţă, Sounalet a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Tribunalul Bucureşti i-a redus pedeapsa la doi ani, iar în iunie 2003, Sounalet a fost eliberat condiţionat.
„Nu am observat niciodată cea mai mică înclinaţie spre perversiune a acestui om”, declara Bernard Kouchner despre el în faţa magistraţilor români.
18 ani mai târziu, onorabilitatea acestui martor al apărării a fost serios zguduită de cartea autobiografică semnată de fiica lui Kouchner, Camille. În „La familia grande”, apărută în ianuarie 2021, Camille relatează cum fratele ei geamăn a fost supus unor abuzuri sexuale de către un membru al familiei. Despre tatăl ei, Camille spune că îşi neglija copiii, se purta violent cu ei şi le dădea somnifere să nu-l deranjeze.
CEDO: „Obligația statului de a ancheta eficient”
În lipsa
martorilor oculari sau a probelor materiale, procurorul de caz dintr-o speţă
soluţionată de Judecătoria Zărneşti, în 17 noiembrie 2015, a coroborat doar
declaraţia fetiţei vătămate de tatăl ei cu raportul psihologic.
„Sunt nişte aspecte pe care minora le-a trăit, astfel cum s-a constatat şi în raportul psihologic întocmit la dosar, motiv pentru care susţine fără echivoc că săvârşirea faptei este dovedită. (…) Solicită faţă de toate acestea să se dispună o pedeapsă exemplară în sarcina inculpatului, pentru a scăpa de asemenea fenomene infracţionale, societatea confruntându-se cu un număr în creştere de infracţiuni de abuzuri sexuale faţă de minori şi faţă de minori în rândul familiei”, a argumentat procurorul, conform textului hotărârii judecătoreşti.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
(hotărârea din data de 29 ianuarie 2018, J.L. contra Italiei) menţionează
obligaţia pozitivă a statului de a ancheta eficient faptele de agresiune
sexuală, fără a face discriminări legate de gen, vârstă, rasă sau de alt tip.
De asemenea, CEDO insistă că ancheta penală nu trebuie să aducă atingere
drepturilor la viaţă privată ale persoanei vătămate.
Pe Mihaela, fetiţa care a depus prima plângere contra lui N.M., procurorii au chestionat-o dacă are prieten, de când şi ce fel de relaţie are cu prietenul ei, care, de altfel, a fost chemat să dea şi el declaraţie la dosar.
Conform unei statistici publicate de World Vision, în 2018, un copil din România e victima unui abuz sexual la fiecare şase ore. Iar unul din trei copii nu spune nimănui despre abuz. Când copilul spune, rămâne la latitudinea procurorului dacă mărturia lui merită sau nu crezută.
*Numele fetelor au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.