Castelul Caravanserai
Situat langa port, vechiul castel otoman a fost ridicat in anul 1618 din ordinul vizirului Mehmed Okuz Pasha. Acesta a fost construit din piatra, avand un plan dreptunghiular. Cladirea, restaurata in anul 1966, a devenit in zilele noastre hotel. In interior functioneaza o expozitie de covoare si se organizeaza seri turcesti, cu dansuri si muzica autentice. In partea de est exista o poarta ce se deschide direct spre bazar.
Insula Porumbelului
Güvercin Ada sau Insula Porumbelului este o peninsula situata in partea de vest a portului, legata de Kusadasi printr-un dig de 350 m. In acest loc poti vizita un castel din secolul XIII, cu o priveliste deosebita asupra marii si cu o gradina romantica sau te poti relaxa la cafenele din preajma.
Lacul Bafa
Se afla in campia regiunii Soke si este unul din locurile cele mai diversificate ale Turciei prin prisma valorilor arheologice si a celor 4 insulite. Pe langa vestigiile istorice, iti vor atrage atentia fauna si flora din zona. Vei observa o multime de pasari: pelicani, batlani, rate, cormorani sau vulturi de mare. Pe malul nord-est al lacului, in districtul Milas, vei vedea orasul antic Heraclea, inconjurat de munti inalti. Satenii sunt turcmeni, descendenti ai triburilor turce ce s-au stabilit in Anatolia in secolele XII si XIV. In restaurantele de pe malul lacului Bafa trebuie neaparat sa gusti preparatele din peste, gatite cu ulei de masline.
Parcul National de la Dilek
Este o oaza de liniste si relaxare, aflata la 26 km de Kusadasi, cu plaje si paduri luxuriante de lauri, pini, tei, castani si stejari. Acest parc natural protejat este o bijuterie naturala, cu o fauna salbatica fascinanta. Dilek gazduieste 28 specii de mamifere, 42 specii de reptile si 256 specii de pasari. In zona sunt specii pe cale de disparitie, cel mai bun exemplu ar fi leopardul anatolian.
In apele marii se regasesc numeroase specii de pesti si animale marine ce fac deliciul celor pasionati de scuba diving si snorkeling. De asemenea, aici poti face drumetii pe traseele montane ale lantului muntos Samsum sau sa stai linistit la plaja. Plajele sunt foarte bine amenajate si intretinute, apa cristalina te invita sa faci baie in mare, iar daca doresti sa admiri panorama canionului Panionion nu trebuie decat sa strabati cararile muntelui.
Satul Sirince
La numai cativa kilometri de statiune, printre dealuri pline de livezi cu pomi fructiferi, se afla Sirince, ce poarta cu mandrie denumirea de „Gradina Fecioarei Maria”. Aici poti bea cel mai bun vin din fructe de pe fata pamantului si poti incerca cele mai savuroase piersici din toată Turcia. Satul e de poveste, cu case albe si un bazar din „1001 de nopti”. Gusta produsele, plimba-te pe stradutele pitoresti, admirand peisajul si bucura-te de atmosfera. Grecii care au intemeiat asezarea i-au pus numele Cirkince („satul urat”) pentru a deruta dusmanii. In 1926, guvernatorul din Izmir i-a schimbat numele in Sirince („satul placut”), pentru a face dreptate asezarii.
Oferta sejur Kusadasi
Hotel Asena 3* – de la 375 Euro/pers., transport cu avionul, transferuri, 7 nopti cazare cu all inclusive, asistenta turistica. Christian Tour, www.christiantour.ro tel. 021 211 11 39.

 
 

Urmărește-ne pe Google News