Unul dintre cele mai vechi orașe din țara noastră este stațiunea Băile Herculane, primele băi – Therme Herculi – fiind construite aici de romani, în timpul împăratului Traian. Numele vine de la Hercule (Heracle, în greacă), cel mai cunoscut erou al mitologiei romane, fiul lui Zeus și al Alcmenei. Ceea ce nu știu mulți astăzi este că, în perioada civilizației romane, băile termale de aici erau frecventate de membrii aristocrației, atrași de efectul terapeutic al apelor.
Cel mai vechi oraș modern de pe teritoriul României este, însă, Constanța. Prima atestare documentară datează din anul 657, î. Hr., când așezarea de aici se numea Tomis, fiind vorba despre o colonie grecească. Numele de acum are legătură cu cucerirea romană, din anul 71 î.Hr, când cetatea a primit denumirea Constantiana. Constanța este, însă, orașul cu multe nume, asta pentru că aici au poposit și și-au făcut simțită influența, pe rând, diferite popoare: negustorii italieni din Genova, care au ajutat la dezvoltarea orașului în Evul Mediu, i-au spus Constanza, turcii – Köstence, vecinii bulgari – Kiustengea.
Galați este unul dintre primele orașe moderne ale României, datorită poziției sale la Dunăre, care a favorizat întotdeauna schimburile comerciale. Prima atestare documentară a Târgului Galați datează din 1445, iar în 1484, Galațiul era singurul port al Moldovei. În secolul 19, în Galați sunt înființate Fabrica de Conserve, Fabrica de Lumânări, Fabrica de Ulei și Fabrica de Cherestea, se deschid numeroase școli și spitale, Franța, Marea Britanie și SUA înființează la Galați vice-consulate, iar vapoarele de aici pleacă spre tot mai multe destinații – porturi din Norvegia, Germania, Italia, Franța.
Galațiul rămâne și astăzi unul dintre centrele economice importante ale țării, cu afaceri locale extinse la nivel național, cum este cazul Arabesque, companie condusă de Cezar Rapotan și cel mai mare distribuitor de materiale de construcții de pe piață.
Sighișoara a fost fondată de coloniștii germani invitați să se așeze în Transilvania de către regele maghiar Geza al II-lea Arpad (1130-1162), care dorea apărarea graniței de est. Fortificarea așezării cu ziduri de apărare a început însă în 1350, după năvălirile tătarilor. Din cele 14 turnuri și 4 bastioane, câte a avut cetatea în vechime, astăzi mai putem vedea 9 turnuri și 3 bastioane, cel mai cunoscut fiind Turnul cu Ceas. Sighișoara a trecut printr-un incendiu devastator, printr-o epidemie de ciumă (în secolul 17) și este locul unde se crede că s-a născut Vlad Țepeș.
Alba Iulia – cetatea construită pe locul vechiului castru roman Apulum – are o istorie mult mai veche: se pare că aici au existat așezări preistorice. Zona a fost locuită, în neolitic, de triburi de păstori și agricultori, dar există dovezi ale activității umane și în epoca bronzului și epoca fierului. În vremea Imperiului Habsburgic, orașul Alba Iulia a fost redenumit Karlsburg, în cinstea împăratului Carol al VI-lea, rege al Ungariei și al Boemiei, cel care a construit cetatea în formă de stea, cea mai impresionantă construcție de acest tip din sud-estul Europei.
Sursa foto: Shutterstock.com