După decesul lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu a chemat poliția la casa fostului ei soț pentru a-și putea vedea cei doi copii. Însă copiii Eduard și Maximus nu doresc să plece din casa tatălui lor. Ambii se aflau în grija tatălui lor după divorțul lui Silviu Prigoană de Adriana Bahmuțeanu.
Imagini incredibile surprinse în sediul Arhivelor Naționale Suceava, unde plouă în interior, la fel ca afară. Situația a ajuns atât de gravă, încât angajații au intrat în grevă și cer îmbunătățirea condițiilor de muncă și de păstrare a documentelor. Este prima grevă generală din istoria instituției, de 192 de ani.
Cu multă apă și puțină mâncare, așa a reușit Silviu Prigoană să slăbească aproape 40 de kilograme. El a luat măsuri drastice de slăbire in urmă cu câțiva ani, după ce a descoperit că are probleme la inimă. La momentul respectiv, Silviu Prigoană avea 120 de kilograme.
„Petrolul și gazele sunt un dar de la Dumnezeu”, a fost afirmația președintelui Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, chiar la deschiderea summitului pe climă, COP29, organizat de ONU. Asta deși tot Azerbaidjanul este țara gazdă a evenimentului. Ilham Aliyev a criticat și Occidentul pentru „știri false” despre emisiile țării.
Recomandări
Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Silviu Prigoană lasă în urmă patru copii, care vor moșteni averea pe care milionarul o deținea. Honorius, de 34 de ani, și Sivius, de 33 de ani, sunt copiii din căsnicia cu Veronica, prima sa soție. Din mariajul cu Adriana Bahmuţeanu, Prigoană avea tot doi băieți: Mihai Maximus, 16 ani, şi Eduard Gabriel, 14 ani.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
FANATIK.RO
Se scumpesc toate abonamentele Netflix. Cât vei plăti pentru planul Basic, Standard sau Premium
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Filmul carambolului de pe A3, unde 12 maşini s-au ciocnit una după alta. Cum s-a produs haosul: "Şocul vieţii mele"
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur