Judecătorii militari au la dispoziție mai puțin de doi ani pentru a soluționa definitiv Dosarul 10 August. Iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, faptele de abuz în serviciu reținute în sarcina coloneilor Gheorghe Sebastian Cucoș, Laurențiu Cazan și Cătălin Sindile se vor prescrie în vara anului 2026.
România introduce în circulație primul tren electric interregional din ultimii 20 de ani. Potrivit Autorității pentru Reformă Feroviară, în acest weekend, trenul Coradia Stream a început testele de anduranță pe rutele București-Brașov și București-Constanța. Biletele vor fi disponibile pentru vânzare în curând. În total, vor fi cumpărate 37 de astfel de trenuri, printr-un contract în valoare de 2,42 miliarde lei.
Rudy Giuliani, fostul primar al New York-ului, susține că nu își mai poate permite să cumpere nici măcar de mâncare. Situația s-ar datora sechestrării contului său bancar de către o firmă de avocatură implicată într-un proces de defăimare intentat de două lucrătoare electorale din Georgia. Astfel că Rudy Giuliani a făcut un apel pentru donații.
Renumitul bucătarul britanic Jamie Oliver retrage de la vânzare cartea sa pentru copii după ce a fost criticat de comunitatea indigenă din Australia. Aceasta consideră cartea cu basme scrisă de Jamie Oliver, intitulată „Billy și Marea Evadare”, drept „ofensatoare” și „dăunătoare”. De cealaltă parte, renumitul bucătar s-a declarat devastat că a provocat o ofensă și și-a cerut scuze din toată inima.
Târgul de Crăciun Sibiu 2024 va aduce 120 de expozanți din 36 de județe ale României, o roată panoramică, un patinoar special, dar și Atelierul lui Moș Crăciun. Târgul are loc de pe 15 noiembrie 2024 și până pe 5 ianuarie 2025, timp în care, potrivit organizatorii, Sibiul va deveni „Capitala Crăciunului”.