Iată ce veți putea afla în sumarul zilei – 1 octombrie 2024: 

Alina Bica a scăpat de executarea pedepsei de 4 ani de închisoare pentru favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender. Asta după ce instanța a considerat că fugara și-a executat deja pedeapsa în Italia. Bica vrea acum despăgubiri de peste un milion de euro de la statul român pentru alte două dosare în care a fost deja achitată. Unul privea o presupusă mită, iar cel de-al doilea, acuzații de abuz în serviciu.

Ciclonul Ashley nu doar că nu a existat în România, dar nici măcar nu s-a format. Acesta este avertismentul specialiștilor în fenomene climatice. De fapt, termenul nici măcar nu a fost transmis vreodată oficial de ANM. Însă asta nu a împiedicat autoritățile să-l folosească până în punctul în care în magazine să se formeze cozi desprinse ca din pandemia de coronavirus.

Bucureștiul a găzduit unul dintre cele mai importante evenimente dedicate iubitorilor de tatuaje. Peste 150 de artiști recunoscuți la nivel național și internațional le-au arătat vizitatorilor ustensilele lor, modul în care lucrează, dar și modele complexe de tatuaje. Printre ei s-au numărat și mai mulți tatuatori cunoscuți din Statele Unite, Spania, Franța, Germania sau România.

Omul de afaceri care și-a făcut bucătărie în mijlocul pădurii: „Pe mine mă strâng pereții”. Rețeta dezvăluită pentru Libertatea: aripioare de porc la ceaun
Recomandări
Omul de afaceri care și-a făcut bucătărie în mijlocul pădurii: „Pe mine mă strâng pereții”. Rețeta dezvăluită pentru Libertatea: aripioare de porc la ceaun

Regina Elisabeta a II-a ar fi murit din cauza unei forme de cancer osos agresivă. Dezvăluirea îi aparține fostului premier Boris Johnson, care a inclus-o în memoriile sale. El contrazice astfel versiunea oficială, potrivit căreia fostul suveran britanic ar fi murit din cauza bătrâneții.

Mara Moianu, fiica de doar 19 ani a Ralucăi Moianu, s-a căsătorit cu un avocat cu care va avea si un copil. Raluca Moianu, prezentatoarea emisiunii „Iartă-mă”, s-a declarat mândră de fiica ei, iar când a fost întrebată dacă nu cumva fiica ei s-a grăbit, ea a afirmat că „totul se întâmplă când vrea Dumnezeu”.

Părerea dvs. este foarte importantă pentru noi. Așa că lăsați-ne un comentariu în care să ne spuneți ce părere aveți de noua noastră „colegă”.

*Tea este un prezentator virtual generat cu ajutorul AI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Război între Iran și Israel. Israelienii sunt apărați de Marea Britanie și Statele Unite. Joe Biden: ”Atacul a eșuat”
Știrileprotv.ro
Război între Iran și Israel. Israelienii sunt apărați de Marea Britanie și Statele Unite. Joe Biden: ”Atacul a eșuat”
Gina Pistol a bifat o nouă operație estetică: „Era ca un buzunărel așa foarte dubios. Se vedea ciudat. Am decis să fac...”. Cum arată acum
Viva.ro
Gina Pistol a bifat o nouă operație estetică: „Era ca un buzunărel așa foarte dubios. Se vedea ciudat. Am decis să fac...”. Cum arată acum
Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
Libertateapentrufemei.ro
Mirela Vaida, poze rară cu soțul ei. Cine este bărbatul cu care are 3 copii, o casă în pădure și o viață fericită
Ce să pui în borcanul cu pepeni murați pentru a avea un gust deosebit. Ingredientul care nu trebuie să lipsească
FANATIK.RO
Ce să pui în borcanul cu pepeni murați pentru a avea un gust deosebit. Ingredientul care nu trebuie să lipsească
VIDEO. FCSB, spre Salonic... cu Gigi Becali, Luțu și călugării! Imagini tari de pe aeroport, de la plecarea campioanei
GSP.RO
VIDEO. FCSB, spre Salonic... cu Gigi Becali, Luțu și călugării! Imagini tari de pe aeroport, de la plecarea campioanei
Patru zodii sunt binecuvântate după 5 octombrie. Întâmplări neașteptate, regăsiri și lecții importante pentru acești nativi
FANATIK.RO
Patru zodii sunt binecuvântate după 5 octombrie. Întâmplări neașteptate, regăsiri și lecții importante pentru acești nativi
Imaginile momentului cu 'domnul Dan'. În ce ipostaze a fost filmat Daniel Pavel de la Survivor / FOTO
Unica.ro
Imaginile momentului cu 'domnul Dan'. În ce ipostaze a fost filmat Daniel Pavel de la Survivor / FOTO
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Motivul pentru care un nord-coreean a decis să se întoarcă în ţara sa după 13 ani petrecuţi în Coreea de Sud
Observatornews.ro
Motivul pentru care un nord-coreean a decis să se întoarcă în ţara sa după 13 ani petrecuţi în Coreea de Sud
Horoscop 2 octombrie 2024. Scorpionii nu au niciun control asupra problemelor care ajung astăzi la punctul lor culminant
HOROSCOP
Horoscop 2 octombrie 2024. Scorpionii nu au niciun control asupra problemelor care ajung astăzi la punctul lor culminant

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI