Caz discutabil generat de ANAF, după ce instituția i-a spus unui tânăr de la o casa de copii că este dator cu 1,54 milioane de lei. Mai mult, ANAF a început să îi și oprească din bani, deși tânărul câștigă doar 3000 de lei pe lună. Bărbatul susține, însă, că este vicima unei înșelătorii. În condițiile actuale, i-ar trebui 128 de ani ca să achite datoria.

Moaștele Sfântului Mucenic Pantelimon au ajuns la Iași și au fost așezate alături de moaștele Sfintei Parascheva. Conform Bisericii Ortodoxe, Sfântul Pantelimon a trăit doar 30 de ani, între 275 și 305 după Hristos, iar acesta s-a stins din viață după ce nu a vrut să renunțe la credința sa creștină. Sfântul este recunoscut ca fiind tămăduitor, în cărțile sfinte fiind consemnate mai multe vindecări pe care acesta le-ar fi făcut.

Ion Țiriac, în vârstă de 85 de ani, a fost internat într-un spital din Viena. Informația a fost transmisă de un apropiat al miliardarului, care a mai precizat că Țiriac a fost spitalizat pentru o procedură de rutină. Pentru a fi spitalizat, el și-a anulat prezența la un eveniment la care trebuia să participe miercuri. Ion Țiriac a fost internat ultima oară în 2020, pentru 8 zile, într-o clinică din Germania, după ce s-a infectat cu Covid.

Marian, un tânăr de la casa de copii, e dator Fiscului cu 1,54 milioane de lei. ANAF îi oprește o mie de lei din cei 3000 pe care îi câștigă
Recomandări
Marian, un tânăr de la casa de copii, e dator Fiscului cu 1,54 milioane de lei. ANAF îi oprește o mie de lei din cei 3000 pe care îi câștigă

Inundații record și valuri uriase, cu asta se confruntă statul american Florida, care tocmai a fost lovit de uraganul Milton. Pe lângă ploi foarte abundente, Milton aduce și un fenomen meteorologic foarte rar și rafale de vânt de 177 de kilometri pe oră. care a dus la formarea de valuri ce au ajuns până la 8 metri înălțime. Zeci de mii de oameni și-au părăsit locuințele din calea Uraganului Milton.

Oscar Downstrean, traderul elvețian Vitol, grupul Euronova, societatea azeră de petrol și gaze SOCAR și firma malteză Alkagesta. Toate ceste companii beneficiază de pe urma războiului din Ucraina. Ele transportă mari cantități de combustibil utilizând infrastructura portuară și rutieră a țării noastre. România era în luna iunie al doilea exportator de motorină în Ucraina, cu o cotă de 29,3% din total.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un militar ucrainean şi-a anunţat dezertarea pe Facebook. Bărbatul a fost arestat și riscă ani grei de închisoare
Știrileprotv.ro
Un militar ucrainean şi-a anunţat dezertarea pe Facebook. Bărbatul a fost arestat și riscă ani grei de închisoare
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Ce se întâmplă dacă freci varza 30 de secunde cu sare. Trucul genial pe care orice gospodină trebuie să îl cunoască
FANATIK.RO
Ce se întâmplă dacă freci varza 30 de secunde cu sare. Trucul genial pe care orice gospodină trebuie să îl cunoască
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
GSP.RO
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
Băutura delicioasă care te scapă de gândacii de bucătărie. O ai și tu în casă, dar sigur nu te-ai gândit să o folosești în acest mod
FANATIK.RO
Băutura delicioasă care te scapă de gândacii de bucătărie. O ai și tu în casă, dar sigur nu te-ai gândit să o folosești în acest mod
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
Unica.ro
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
Ai această MONEDĂ ACASĂ? Un simplu bănuț din 2002 SE VINDE ACUM CU 75.000 de lei!
Financiarul.ro
Ai această MONEDĂ ACASĂ? Un simplu bănuț din 2002 SE VINDE ACUM CU 75.000 de lei!
Sudor, instalator sau lăcătuş, noile meserii căutate de Generaţia Z. Ce salarii primesc la angajare
Observatornews.ro
Sudor, instalator sau lăcătuş, noile meserii căutate de Generaţia Z. Ce salarii primesc la angajare
Horoscop 10 octombrie 2024. Vărsătorii s-ar putea să se simtă destul de ciudat astăzi, cu atâția oameni în jur pe care nu-i mai înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 10 octombrie 2024. Vărsătorii s-ar putea să se simtă destul de ciudat astăzi, cu atâția oameni în jur pe care nu-i mai înțeleg

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI