Aurora boreală a pictat din nou cerul României, noaptea trecută. S-au putut observa nuanțe mov, roz sau roșiatice, iar fenomenul a fost vizibil din aproape toate județele țării. Pe rețelele de socializare au circulat imagini spectaculoase din Dâmbovița, Galați, Ialomița sau Timiș. Aurora boreală poate avea mai multe culori, verde, roz, stacojiu, roșu sau albă.

Trei universități din România au revenit în clasamentul celor mai apreciate o mie de instituții de învățământ din lume. Este vorba de Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Academia de Studii Economice București. Cele trei se situează pe locurile 857, 863, respectiv locul 948. Locul I îl ocupă în continuare MIT, iar locul doi este deținut de Universitatea Stanford.

Reîncepe procesul lui Mario Iorgulescu pentru accidentul în urma căruia o persoană și-a pierdut viața. Decizia de rejudecare vine după ce Înalta Curte de Casaţie și Justiție a decis anularea primului verdict primit de Iorgulescu. Acesta se află în continuare în Italia, unde a fugit încă din 2019, imediat după ce a început urmărirea penală pe numele lui.

ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit acesteia, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă. Însă seceta va continua întrucât în primele două săptămâni ploile nu-și vor face apariția.

Gafă ciudată a postului britanic de televiziune BBC. O defecțiune a aplicației BBC Weather a dus la afișarea unor prognoze meteorologice cu temperaturi uriașe și viteze ale vântului mai mari ca ale unui uragan. Astfel, graficele arătau viteze estimate ale vântului de peste 21.000 kilometri pe ora la Londra și 8.500 kilometri pe oră la Roma. Iar în unele orașe erau prognozate temperaturi situație între 300 si 400 de grade Celsius.

Urmărește-ne pe Google News