Săptămâna aceasta, reporterii Libertatea au prezentat, în premieră, filmările ascunse de la intervenţia pompierilor la clubul Colectiv în noapte tragediei. Tot în această săptămână, reporterul Mircea Barbu, unul dintre cei mai experimentaţi reporteri de teren din zona de conflict a Orientului Mijlociu, a ajuns în Siria și a relatat despre ofensiva Turciei asupra kurzilor.

1. Filmările secrete făcute la Colectiv de pompieri și ascunse până azi publicului, Guvernului și procurorilor! „Nu le-au luat nici măcar pulsul!”

Libertatea a intrat în posesia celor 20 de minute și 40 de secunde filmate chiar de către subofițerul care a însoțit primul echipaj ISU București Ilfov, ajuns la locul dezastrului, și ascunse de superiorii lui. Ziarul a restituit adevărul intervenției de la Colectiv celor care sunt adevărații proprietari ai filmărilor: victimele, familiile și cetățenii.

O investigaţie de Răzvan Luţac, Mirela Neag, Adriana Oprea şi Cătălin Tolontan.

Raed Arafat susține că n-a știut de filmul ascuns, dar folosește fotografiile făcute de același pompier operator de la Colectiv când predă „Managementul Dezastrelor” la Facultatea de Geografie!

2. Polițistul care a anunțat primul că „fetele dispărute din Caracal au fost găsite arse” este același care a vorbit ultimul cu Alexandra de pe un număr privat!

În cazul Caracal, verdictul final al anchetei a fost anunţat, de fapt, la doar câteva ore după ce poliţiştii intraseră în curtea lui Dincă. Era vineri, 26 iulie, ora 8:00.

Un text de Adriana Oprea şi Maria Andrieş.

3. Înregistrări și reportaj de la slujba de exorcizare a „părintelui” Pomohaci, unde vin în continuare sute de oameni

Andreea Pocotilă (Vice România) și fotograful Mircea Topoleanu au fost prezenți la slujba lui Cristian Pomohaci, cel care a fost exclus din Biserica Ortodoxă Română după ce a fost acuzat de abuz sexual asupra minorilor, iar jurnaliștii au descoperit acolo o realitate în fața căreia suntem obișnuiți să întoarcem capul.

4. Primăria Sectorului 3 ridică o stație de sortare a gunoaielor la 100 de metri de casele oamenilor din Cățelu!

Construcția a început în mai 2019, după ce primarul Robert Negoiță anunțase din 2018, în repetate rânduri, că dorește să achiziționeze o stație de sortare a deșeurilor municipale

Detalii în materialul realizat de Cristina Radu şi Răzvan Luţac

5. Libertatea a trimis un jurnalist în Siria | În mijlocul războiului pentru a ajuta! Românca Roxana Diaconescu se luptă să salveze viețile oamenilor prinși în conflictul din Siria

Mircea Barbu este unul dintre cei mai experimentați reporteri români de teren, din zona de conflict a Orientului Mijlociu. Una dintre definițiile jurnalismului este ”meseria în care tu alergi în sens opus față de cei care fug de pericol”.

Într-un moment în care retragerea trupelor americane a lăsat zona un butoi cu pulbere, ziaristul Mircea Barbu s-a deplasat la granița Irak – Siria și a transmis de-acolo prima corespondenţă pentru cititorii Libertatea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News