În aceste zile, în întreaga țară sunt programate aproximativ 900 de manifestări religioase de amploare și evenimente cultural-artistice și sportive la care se așteaptă peste 1,2 milioane de persoane.

Echipajele de ordine publică ale Poliției vor fi suplimentate cu 22 % față de dispozitivele curente, astfel încât să asigure protecția cetățenilor, precum și prevenirea și combaterea infracțiunilor, inclusiv a faptelor antisociale specifice aglomerărilor de persoane. De asemenea, echipe specializate de polițiști vor asigura intervenția operativă în cazul sesizărilor primite de la populație și în situația producerii unor incidente.

Tot pentru protejarea cetățenilor, polițiștii au desfășurat în această săptămână, împreună cu alte autorități ale statului, 500 de acțiuni pentru verificarea legalității activităților comerciale, ținând cont de faptul că o dată cu apropierea Paștelui aceste activități se intensifică semnificativ și există riscul de a avea pe piață produse expirate sau contrafăcute. Controalele au avut loc în special în piețe și târguri agroalimentare, în scopul depistării comercianților care nu respectă reglementările legale din domeniu și pun în pericol sănătatea oamenilor.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

În urma acestor acțiuni de control au fost constatate 2.457 de contravenții și au fost aplicate amenzi în valoare de 67.280 de lei. Având în vedere că în aceste zile se preconizează creșterea semnificativă a valorilor de trafic, ministrul afacerilor interne a solicitat să fie asigurată o prezență activă a echipajelor de poliție rutieră pe principalele drumuri naționale și autostrăzi, precum și pe arterele care converg către biserici și mănăstiri și spre stațiunile turistice.

Astfel, pe drumurile din întreaga țară, vor fi mobilizați în fiecare zi, în medie, 1.466 de polițiști rutieri care au ca principale misiuni prevenirea accidentelor grave de circulație și asigurarea fluenței traficului.

Ca măsură preventivă și pentru a încuraja o conduită prudentă la volan, polițiștii vor acționa cu aproximativ 300 de aparate radar.

Un elicopter al Inspectoratului General de Aviație va monitoriza traficul de pe DN1, DN2 și DN6

De asemenea, polițiștii rutieri vor beneficia de sprijin aerian din partea unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație care va monitoriza traficul de pe DN1, DN2 și DN6, cu posibilitatea reconfigurării traseelor în funcție de situația de la sol.

Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române va transmite informări periodice pentru conducătorii auto cu privire la eventuale probleme în trafic, zone aglomerate și rute ocolitoare.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

În aceste zile, efectivele MAI vor acorda o atenție deosebită regiunilor turistice pentru că preconizăm că foarte mulți români vor merge la bisericile și mănăstirile care, an de an, atrag un număr impresionant de pelerini sau vor alege să meargă în stațiunile de la mare ori de la munte.

Aproximativ 330 de jandarmi montani, special antrenați pentru misiuni de salvare, vor fi pregătiți să intervină în sprijinul turiștilor, care s-ar putea aventura pe traseele periculoase sau care pornesc la drum fără echipament corespunzător.

De asemenea, 6.800 de jandarmi vor patrula în zonele aglomerate și turistice pentru a descuraja comiterea de fapte antisociale și pentru a menține ordinea publică la evenimentele unde se așteaptă o participare numeroasă.

La rândul lor, aproximativ 5.200 de pompieri vor fi la datorie, în fiecare zi, pentru a putea interveni în situații de urgență în sprijinul comunităților. Zilnic, vor fi pregătite 525 de echipaje SMURD și 820 de ambulanțe pentru a acorda primul-ajutor medical și pentru a asigura transportul la unitățile spitalicești. În vederea asigurării transportului medical de urgență, Inspectoratul General de Aviație are disponibile șapte elicoptere.

Pentru evitarea producerii unor incidente grave în timpul manifestărilor religioase și al slujbelor, inspectorii de prevenire au realizat activități de instruire a personalului clerical referitor la modul de reacție în situații de urgență. De asemenea, inspectorii IGSU au efectuat controale cu privire la respectarea normelor de prevenire a situațiilor de urgență în lăcașurile de cult, în locurile de cazare a turiștilor și de desfășurare a unor evenimente publice de amploare.

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești
Recomandări
România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

Doar în ultimele patru zile, pentru neregulile constatate în urma a o mie de controale, inspectorii de prevenire au aplicat 2.034 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 170.000 de lei.

În perioada 7 — 13 aprilie au trecut pe la frontieră aproape un milion de persoane

Joi, ministrul de interne a fost în punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, iar astăzi se va afla într-un important punct de trecere a frontierei din Vestul țării, la finalul acestei evaluări urmând a fi prezentate câteva concluzii asupra situației din punctele de trecere a frontierei.

Din punct de vedere statistic, dacă în general, într-o perioadă normală, zilnic, tranzitează frontiera, în medie, 125.000 de persoane și 37.000 de mijloace de transport, în ultima săptămână valorile medii au fost mai mari cu aproximativ 32%. Astfel, în perioada 7 — 13 aprilie au efectuat formalitățile de frontieră aproape un milion de persoane, cele mai multe pe sensul de intrare în țară.

În acest an, perioada Paștelui s-a suprapus cu intrarea în vigoare a Regulamentului de modificare a Codului Frontierelor Schengen prin care s-a impus efectuarea de verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre UE.

La nivelul Poliției de Frontieră au fost luate măsuri pentru reducerea timpilor de așteptare și asigurarea unui control eficient și operativ prin suplimentarea cu 30 % a efectivelor din punctele de trecere.

În această perioadă, peste 4.200 de polițiști de frontieră desfășoară, zilnic, activități de supraveghere și control la frontiera de stat.

De asemenea, infrastructura din punctele de trecere rutiere este folosită la capacitate maximă, fiind utilizate toate arterele de control disponibile, în limita configurației acestora.

Pentru evitarea aglomerărilor, MAI recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră, astfel încât să preîntâmpinăm suprasolicitarea doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Pe site-ul Poliției de Frontieră este disponibilă o aplicație online care prezintă media timpilor de așteptare în punctele rutiere, cu actualizare în timp real, pentru a permite cetățenilor să-și reconfigureze traseul prin alegerea unui punct de frontieră mai puțin aglomerat.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI