Comunitatea de ţigani din Costeşti, Argeş, este in alertă după ce o virgină de 17 ani a dispărut de acasă incă de duminică. Rudele nu au nici un semn de la ea, aşa că au strâns 50.000 de euro, bani pe care îi oferă recompensă celui care o aduce înapoi pe Simona Stănescu.
Familia este convinsă că Simona a fost răpită, duminică, de un traficant de carne vie. Cazul se află în atenţia poliţiei Costeşti, care a dat-o pe minoră în urmărire generală, însă nici ţiganii nu stau degeaba. Regele internaţional al tuturor rromilor, Dan Stănescu, a promis că sprijină familia, Simona fiind o nepoată îndepărtată a sa.
«Nu e răpită de ai noştri»
Regele Stănescu a declarat că este convins că adolescenta nu a fost răpită de ţigani, pentru că, în astfel de situaţii, răpitorul sună în cel mult 24 de ore. “Eu cred că nu este răpită de ai noştri. În cazul în care a pus ochii pe ea cineva din etnia rromă, nu e nici o problemă, că plăteşte şi o ia de nevastă. Dar de obicei se anunţă în 24 de ore, iar până acum nu am primit nici un telefon. Dacă a plecat cu alesul inimii ei, să fie sănătoasă. S-au mai văzut căsătorii mixte”, a spus Stănescu.
Regele a mai precizat că toată comunitatea de rromi din Costeşti a strâns bani şi oferă recompensă de 50.000 de euro pentru a afla unde se ascunde Simona. Familia speră să o găsească în viaţă şi să nu-şi fi pierdut virginitatea, cel mai de preţ lucru pentru fetele de ţigan.