În rechizitoriul DIICOT pentru trimiterea în judecată a primarului liberal al Iașiului, Mihai Chirica, în Dosarul Veranda, sunt declarații care arată tabloul corupției din primărie. Unul dintre martori a declarat că un investitor i-a spus despre un arhitect-șef al municipiului Iași: „Să nu se pună cu mine, că am dat 500.000 de euro pentru ca el să fie arhitect-șef!”.

De asemenea, o martoră a susținut că, după ce l-a avertizat pe arhitectul-șef Alexandru Florin Mustiață că refuza să întocmească documente urbanistice pe motiv că nu aveau bază legală, acesta a amenințat-o că va ajunge să lucreze la registratură și i-a cerut să predea toate dosarele la care lucra, a notat Reporter Iași.

Femeia a mai susținut că au existat cazuri în care funcționarii din primăria condusă de Mihai Chirica au refuzat să facă acte ilegale de frică să nu-și riște libertatea, motiv pentru care au fost concediați. Unul dintre exemple este cel al lui Florin Grierașu „care ar fi fost chemat de către Chirica Mihai și forțat să-și dea demisia”, scrie sursa citată.

Situația degenerase atât de mult, încât pentru „lucrările care trebuiau să iasă într-un anume fel și care nu îi mai erau repartizate, se găsiseră alte persoane care lucrau «cu ușile închise»”, a mai relatat martora.

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”

Cum s-a apărat Chirica, trimis în judecată și în Dosarul Veranda

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată în „Dosarul Veranda” de procurorii DIICOT pe 19 aprilie, cu două luni înainte de alegerile locale, pentru mai multe acuzații, inclusiv cea de constituire a unui grup infracțional organizat.

Rechizitoriul arată că 20 de inculpați, inclusiv Chirica, au comis fraude în urbanism, permițând în 2019 supraetajarea Halei Centrale, centru comercial din centrul Iașiului, în condițiile în care, cu trei ani mai devreme, tot primăria respinsese o astfel de solicitare. Între acuzațiile aduse angajaților din Primăria Iași se mai numără, printre altele, abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență, uzurparea funcției, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Mihai Chirica a reacționat, acuzând o conspirație menită să-l prejudicieze electoral. „Din perspectiva mea este iarăși o joacă politică prin care, dacă vă amintiți, am trecut și în anul 2020. Sunt argumentele cu care o parte a clasei politice consideră că pot câștiga alegerile în condițiile în care acest dosar «Veranda», o supraetajare pe un supermarket, a apărut în decembrie 2020 și acum suntem cu o lună înainte de alegeri. E clar că se joacă undeva necinstit, că se utilizează oameni din sistemul juridic pentru a crea avantaje politice pentru adversarii pe care-i am”, a spus Chirica, cel care vrea un nou mandat de primar.

Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”
Recomandări
Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”

Edilul PNL de Iași a mai fost trimis în judecată și în două alte dosare. În primul, denumit „Dosarul Skoda”, în care era acuzat de abuz în serviciu, a scăpat în ianuarie 2023 datorită prescripției, conform deciziei Curții Constituționale din 2022.

Celălalt vizează tot o speță imobiliară. Alături de trei alți angajați din primărie, a fost trimis în judecată în 2022 în dosarul „Flux”, după ce ar fi aprobat construirea unui bloc de 9 etaje pe un spațiu unde a fost inițial aprobată o construcție de doar două niveluri.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

Marica13   •   29.04.2024, 14:02

Politicul din România e o troacă de porci

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Protezele estetice, noul trend de podiumurile internaționale. „Moda ar trebui să aibă mereu o doză de fantezie”
Adevarul.ro
Protezele estetice, noul trend de podiumurile internaționale. „Moda ar trebui să aibă mereu o doză de fantezie”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI