Se pare că şoferul autobuzului a încercat să evite coliziunea cu un camion şi a plonjat cu cei peste 60 de pasageri într-un canal de irigaţii. La locul accidentului au sosit mai mult de 20 de ambulanţe care au încercat să ofere primul ajutor, la fel ca şi locuitorii din apropiere, dar numai câţiva supravieţuitori au fost găsiţi, printre ei şi şoferul mijlocului de transport în comun. Acesta a fost reţinut de poliţie, alături de şoferul camionului care se pare că a provocat accidentului, pentru interogatoriu.
Chiar săptămâna trecută, 15 studenţi au murit într-un accident similar.
Egiptenii au printre cele mai proaste condiţii rutiere din lume. La acestea se adaugă şoferii indisciplinaţi şi maşinile într-o stare tehnică deplorabilă. Din aceste cauze, anual se petrec peste 30.000 de accidente în care mor 6.000 de oameni.