Salvatorii moldoveni vor acţiona în aceeaşi arie unde îşi desfăşoară deja activitatea salvatorii români, adică în oraşul Antakya. Aceştia se aşteaptă să primească prima misiune în clipa în care vor ajunge în bază.
Salvatorii au plecat din Chişinău spre Turcia încă de luni seară, însă au ajuns abia miercuri seară în mica localitate Başmakci, aflată la 120 de kilometri de oraşul Adana. Deşi nu au făcut nicio oprire, pentru că fiecare maşină are câte doi şoferi, întârzierea a fost cauzată de căderile masive de zăpadă de pe traseu, din Bulgaria şi din Turcia.
Starea de spirit din rândul echipajului de salvatori era una de emoţie, pentru că aceştia au primit, pe parcursul deplăsării, mai multe fotografii şi filmări din regiunile în care vor activa. Este cea mai amplă operaţiune de acest gen la care participă, spun ei.
Salvatorii nu au dorit să facă declaraţii oficiale, motivând că vor transmite primele informaţii jurnaliştilor din ţară.
Autospecialele cu numere de Republica Moldova s-au alăturat la cozile de zeci de autovehicule din benzinăriile de pe autostrada care duce în zona tragediei.
„Astfel de cozi nu am văzut niciodată la benzinăriile noastre”, spun şoferii turci care aşteaptă să-şi alimenteze maşinile şi care transportă ajutoare către localităţile sinistrate.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!