O persoana a murit, iar alte 15 au fost ranite in sase accidente petrecute de marti seara pana ieri dupa-amiaza in mai multe judete din tara.
-Hunedoara. Sase persoane au fost ranite pe DN 66 A, dupa ce masina in care se aflau s-a lovit de un microbuz ce rula din sens invers. Se pare ca vinovat este soferul microbuzului, care a depasit fara sa se asigure.
-Brasov. Soferul unei dubite a scapat cu rani usoare dupa ce s-a izbit de un bloc. Martorii spun ca soferul ar fi virat de cateva ori, iar apoi s-a izbit de cladire, fara a incerca macar sa franeze.
-Bihor. Cinci persoane au ajuns la spital, dupa ce soferul a intrat cu masina intr-un TIR, in timp ce incerca sa evite un cal. Accidentul s-a produs din cauza animalului care a iesit brusc in calea soferului, acesta nemaiavand timp sa franeze si, incercand sa il evite, a intrat pe contrasens.
-Alba. Soferul unei autoutilitare a fost ranit dupa ce a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat in albia raului Ampoi, in zona Dealul Mare.
-Suceava. Andrei Mlesnita (18 ani) a fost ranit usor dupa ce a provocat, ieri, un accident in lant, in care au fost implicate patru masini. Baiatul, care avea permis din aprilie, a pierdut controlul volanului si a intrat pe contrasens.
-Neamt. Un sofer a murit ieri dupa ce a izbit puternic o caruta. Acesta se luase la intrecere cu alta masina si a pierdut controlul volanului.