„Barocamera” a fost primul dosar în care a fost implicat un nume mare din medicina românească după Colectiv. Pornind de la barocamera nefuncțională, dar inaugurată cu mare fast la „Floreasca”, medicul Ioan Lascăr și alte persoane au fost trimise în judecată pentru o licitație pe care procurorii au considerat-o trucată, prejudiciul fiind de peste 8 milioane de lei.
Acum, după 44 de termene, cazul nu este încă finalizat nici măcar în prima instanță. Judecătorii au stabilit un nou termen pentru 7 decembrie. Termen simplu, ceea ce înseamnă că pronunțarea va fi dată abia la anul.
Sâmbătă, 30 octombrie, se împlinesc 6 ani de la catastrofa din clubul Colectiv, în urma căreia 65 de persoane și-au pierdut viața.
Istoricul barocamerei
Cazul a fost prezentat de ziariștii de investigație GSP, apoi Libertatea, în noiembrie 2015.
„După 15 ani de investiții și 7 luni de la inaugurare, «unitatea pentru mari arși» de la Floreasca n-a fost încă folosită”, titra Gazeta Sporturilor pe 2 noiembrie 2015.
Corpul de spital fusese gândit fix pentru „operaţii în caz de calamităţi cu arși şi accidente colective”, dar zăcea nefolosit.
Bănicioiu a recunoscut că inaugurarea a fost de ochii lumii
Intrat prin telefon în dimineața publicării la Europa FM, ministrul Nicolae Bănicioiu a spus inițial că unitatea specială „e în stare de a fi funcțională”. Întrebat ce înseamnă „în stare de a fi funcțională”, ministrul a admis: „din câte știu și din ce mi-a spus profesorul Lascăr, ea nu e funcțională acum, dar va deveni funcțională în câteva zile, pentru că a avut o problemă tehnică”.
Ministrul a mai spus că a fost inaugurată în aprilie pentru că altfel s-ar fi pierdut banii de la Banca Mondială, care finanțează proiectul. A fost, practic, recunoașterea unei inaugurări false, de ochii finanțatorilor.
Procurorii au intrat pe fir, apoi, pe 16 octombrie 2017, la doi ani de la dezvăluiri, i-a trimis în judecată pe trei oameni din spital și un administrator de firmă.
Cine sunt cei chemați în judecată:
- Profesor universitar dr. Ioan Lascăr, șeful Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca. A fost prima somitate medicală care a dat explicații în fața judecătorilor într-un caz legat de incendiul din Colectiv;
- Radu Alexandru Macovei, la data faptelor managerul Spitalului Floreasca;
- Marina-Magdalena Gontariu, atunci șefa biroului de achiziții din cadrul spitalului;
- Aurel Cătălin Galea, administratorul firmei Gemedica, cea care a încasat cei 3,4 milioane de lei;
- Gemedica SRL, compania acuzată;
În același timp, Ministerul Sănătății s-a constituit parte civilă în acest dosar.
Pe 25 septembrie 2018, la 3 ani de la investigație, a avut loc și primul termen al dosarului la Tribunalul București.
Cum s-a ajuns la 43 de termene?
„Barocamera” este unul dintre cele 12 dosare deschise după Colectiv care n-au încă o decizie finală în instanță.
Foto: EPA
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro