Cele șase posturi TV care nu vor avea voie să mai emită în această perioadă sunt:

  • Primul în Moldova;
  • RTR Moldova;
  • Accent TV;
  • NTV Moldova;
  • TV6;
  • Orhei TV.

Decizia de vineri a fost luată „în scopul protejării spațiului informațional național și prevenirii riscului de dezinformare prin răspândirea informațiilor false sau a tentativelor de manipulare a opiniei publice, având la bază lista persoanelor fizice și juridice supuse sancțiunilor internaționale și informațiile disponibile privind controlul exercitat de acestea asupra unor furnizori de servicii media, precum și multiplele constatări din rapoartele de monitorizare ale Consiliului Audiovizualului privind încălcările Codului Serviciilor Media Audiovizuale al Republicii Moldova, implicit aplicarea sancțiunilor pentru lipsa unei informării corecte în reflectarea evenimentelor naționale, dar și a războiului din Ucraina”, potrivit Dispoziției CSE, care a intrat în vigoare în momentul emiterii.

Cele șase canale sunt suspectate că au legătură cu oligarhii moldoveni Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor și au fost acuzate că fac propagandă pentru aceștia.

Cei doi oligarhi au fugit din Republica Moldova din cauza dosarelor penale în care sunt anchetați.

Șor și Plahotniuc sunt vizați și de sancțiunile impuse de Marea Britanie vinerea trecută, 9 decembrie, pentru o serie de 30 de personalități politice din întreaga lume care au încălcat drepturile omului. Toate activele lor din UK au fost înghețate.

Liderul Partidului Șor, deputatul fugar Ilan Șor, a fost condamnat în 2017 la șapte ani şi șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani și dat în căutare internațională. Fostul lider al Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM), Vladimir Plahontiuc, a fost dat în căutare internațională și sancționat anterior de SUA pentru acte de corupție.

Starea de urgență în Republica Moldova a fost instituită pe 24 februarie, imediat după ce Rusia a invadat Ucraina. De atunci, a fost prelungită de mai multe ori – ultima dată, pe 1 decembrie.

Fotografie ilustrativă / Sursa: 123rf.com

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News