Andreea Spătaru, o gravidă pe podium

Andreea Spătaru şi-a refăcut viaţa după ce s-a despărţit de Ion Boschet, iar acum e fericită. Şi-a găsit alinarea în braţele unui alt bărbat, Sorin, care a şi lăsat-o gravidă cu două luni în urmă. Deşi însărcinată, Miss Playboy 2005 a urcat de curând pe podium la lansarea noii colecţii de rochii de seară a designerului Oana Săvescu. “Eu vreau să muncesc până în ultima lună de sarcină, sper doar să nu am nici un fel de probleme. Mă simt bine şi nu văd de ce nu aş mai profesa ca manechin”, ne-a spus vedeta, care a mărturisit şi că măritişul nu intră în planurile sale imediate.

 

Încă un copil pentru Ileana Lazariuc

Ileana Lazariuc, iubita lui ion Ion ţiriac, nu a stat prea mult pe gânduri şi a rămas iar însărcinată, la doar câteva luni după ce a născut prima dată. Micuţul Alexandru a venit pe lume în luna martie a acestui an, iar acum aşteaptă, peste aproximativ şapte luni, să apară pe lume frăţiorul sau surioara lui. Iar dacă pe primul nepot fostul mare tenisman l-a făcut încă de la naştere milionar, deschizând un cont de 1.000.000 euro pe numele lui, e interesant de văzut cum va reacţiona la venirea pe lume a unui nou urmaş al fiului său.


Romaniţa naşte la 45 de ani

După o căsnicie de cinci ani cu Adrian Iovan, în care s-au consumat nu doar scene de iubire fierbinţi, dar şi drame, creatoarea de modă Romaniţa Iovan (foto), 44 de ani, zâmbeşte din nou. Omul care i-a redat surâsul e avocatul Iulian Gogan. Perechea are deja un motiv de bucurie: Romaniţa e însărcinată. Creatoarea nu a confirmat încă, dar nici nu a infirmat vestea. Probabil că aşteaptă, ca şi în cazul lui Albert, primul ei copil, confirmarea că poate duce sarcina până la capăt.

Bahmu, însărcinată în campania electorală

Veştile bune nu contenesc pentru Silviu Prigoană. După ce a fost validat ca deputat, el a aflat că va deveni din nou tătic. Adriana Bahmuţeanu (foto) a rămas gravidă cu o lună şi jumătate în urmă, chiar în timpul campaniei electorale. Astfel, familia lui Prigoană se va mări, anul viitor, cu încă un membru. Silviu şi Adriana mai au un copil, Mihai Maximus, în vârstă de un an şi două luni, iar milionarul are doi băieţi şi dintr-o căsătorie anterioară.

Diana Munteanu, mamă pentru prima dată

Diana Munteanu (foto) a primit recent din partea medicilor o veste pe care ea şi soţul său, atacantul “câinilor”, Claudiu Niculescu, o aşteptau de multă vreme. Vedeta Antenei 2 e însărcinată în trei luni, urmând să aducă pe lume primul ei copil în vara anului viitor. Cei doi viitori părinţi nu au aflat încă sexul bebeluşului.

Andreea va cânta până în luna a opta

Cântăreaţa Andreea Bănică (foto) şi soţul ei, Lucian Mitrea, vor deveni şi ei părinţi la jumătatea lunii aprilie 2009. Cu toate acestea, Andreea, deşi este deja în luna a cincea, nu vrea să părăsească scena până nu va ajunge în luna a opta, ea având programate concerte chiar şi pentru noaptea de Revelion.

 
 

Urmărește-ne pe Google News