Seria de cutremure, cu magnitudinea cuprinsă între 1 şi 3,8 grade, a început joi, în jurul orei locale 05.00, potrivit USGS. „Aceasta este una dintre cele mai mari serii de cutremure pe care am văzut-o în ultimul deceniu”, a declarat cercetătorul David Shelly de la USGS, potrivit Mediafax.
Cutremurele în serie nu sunt neobişnuite pentru această regiune din California, care este una dintre cele mai active din punct de vedere seismic.
În adâncul pământului există magmă, dar nu aceasta se mişcă, a explicat Shelly. Cutremurele se produc de obicei atunci când apa şi dioxidul de carbon de deasupra magmei se ridică în straturile superioare ale crustei terestre şi pătrunde în crăpăturile faliilor mici. Creşterea presiunii fluidului generează aceste mişcări. „Aceasta nu înseamnă că vulcanul mai este activ”, a declarat el. „Este un proces în desfăşurare într-un sistem vulcanic”.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Viva.ro
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
FANATIK.RO
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
Unica.ro
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Observatornews.ro
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu