Dacă nu ne uităm în calendar, putem să jurăm că a venit primăvara. Dovadă sunt temperaturile neobişnuite pentru această perioadă , dar şi invazia de ghiocei din intersecţiile bucureştene. Cei mai fericiţi sunt vânzătorii, care spun că afacerea cu aceste flori este una profitabilă şi le aduce câştiguri de până la 600 de lei pe zi.
“Dacă luaţi mai mulţi, facem reducere!”
Vânzătorii de ghiocei spun că aduc florile tocmai din Babadag (Tulcea). “Fac la câteva zile câte un drum şi aduc sute de buchete. Se vând ca pâinea caldă. Costă doar un leu mănunchiul”, ne-a spus Elvis, 25 de ani, care vinde ghiocei la gura de metrou, la staţia Pipera, de 7-8 ani. Bărbatul susţine că are noroc: zilnic le oferă trecătorilor 500- 600 de bucheţele. Deşi culesul şi legatul florilor este o treabă migăloasă, negustorul spune că merită efortul, deoarece ajunge să câştige pe zi chiar şi 600 de lei.
“Cumpăraţi ghiocei, doar un leu buchetul!” | “Flori proaspete de vânzare!” | “Hai, drăguţa, avem cei mai frumoşi ghiocei!” |
În piaţa Obor este mare concurenţă
Şi în piaţă la Obor florăresele te îmbie la tot pasul cu primele flori ale primăverii. “Hai, drăguţa, un leu bucheţelul”, strigă o femeie de 28 de ani. Ea ne spune că se vând bine, deşi concurenţa este mare. “Vând cam 200 de mănunchiuri pe zi. Păcat că nu ne lasă cei de la conducerea pieţei să stăm aici”, ne-a mărturisit aceasta.